Maria Cristiana Tudose
Avem nevoie de oameni sinceri,
de prietenii adevărate,
de puține promisiuni și multe fapte,
de multă bunătate și puțină laudă,
de mult timp pentru cei dragi și puțin pentru critică,
de cărți frumoase și clipe lângă persoana iubită,
de puțin câștig și multă vrednicie,
de multe râsete și puține lacrimi,
de multe îmbrățișări și mai puține dezamăgiri,
de multă dragoste și susținere,
de oameni deschiși la minte,
de hărnicie și voință,
de perseverență și vise,
de un astăzi frumos pentru un mâine splendid.
Mă plimbam prin viață, totul mi se părea mult prea perfect, dar la un moment dat am căzut. Am căzut și nu eram pregătită, am căzut și n-am avut de ales: a trebuit să mă opresc, să respir adânc, să-mi pun gândurile în ordine, să-mi vindec rănile, să renunț la cei care ocupau loc degeaba în sufletul meu și să îi iubesc mai mult pe cei care mi-au fost întotdeauna alături.
Sunt un om mult prea naiv, deseori am fost supărăcios pentru că am pretins același sentiment pe care l-am oferit și-am primit în schimb doar scuze. Sunt un om vorbăreț, îmi plac discuțiile lungi, îmi plac nopțile pierdute în doi, îmi plac poveștirile.
Sunt femeie și realizez că deseori sunt greu de înțeles, sunt o carte cu copertă simplă și un conținut complex.
Când mă simt judecată, îmi trag sufletul la răspundere pentru că nu vreau să-i rănesc pe ceilalți. Sunt femeie, mă lovesc, izbucnesc în plâns, sunt zile în care mă ascund și zile în care lacrimile îmi ard obrajii, zile în care zâmbesc și simt că pot lupta, zile în care mi-aș abandona credința în oameni și optimismul pentru a alege ceva mai comod, nepăsarea și indiferența.
Fiecare om este deosebit, fiecare om reacționează diferit. Recunosc, de multe ori aș fi vrut să găsesc puterea pentru a pleca pentru a evita alte suferințe și dezamăgiri. N-am reușit și am rămas, probabil pentru că încă mai speram, încă mai credeam că era puțin loc și pentru mine în sufletul omului pe care îl iubeam. Am așteptat până când am mai primit încă o lovitură.
Așa suntem noi, oamenii: când vrem binele altora, ne încăpățânăm și acceptăm să fim călcați în picioare doar pentru a-i salva pe ceilalți. De multe ori greșim pentru că oamenii se obișnuiesc cu bunătatea noastră, cu răbdarea și puterea de a ierta.
La un moment dat vom decide că nu mai putem rezista iar cei care ieri ne răneau și așteptau doar iertare, ne vor judeca și vor uita tot ce am făcut până atunci.
Sunt momente în care zidul pe care l-am tot evitat apare în fața noastră și nu-l mai putem evita. Sunt momente în care ne izbim de indiferența oamenilor pe care îi iubim, clipe în care realizăm că tot ce am crezut despre o persoană nu era adevărat, realizăm că oamenii pe care îi consideram prieteni ne rănesc fără ezitare atâta timp cât este vorba despre propriul câștig.
Fiecare om a avut parte de dezamăgiri, fiecare om a avut parte de zile petrecute plângând, fiecare om a fost alungat din viața cuiva și a fost rănit. Rănile se vindeca dar durerea este greu de uitat. Timpul ne ajută, viața ne obligă și ne face să mergem înainte dar la un moment dat rănile se deschid, ard atunci când lacrimile curg pe cicatrici nevindecate. Puțini oameni vor mângâia semnele suferinței, majoritatea te vor judeca și nu vor încerca să înțeleagă povestea ta.
Ciudat cum timpul transformă rana de ieri într-o cicatrice pe care o porți cu mandrie. Dragostea care se transformă în dezamăgire sapă în suflet și schimbă fiecare om.
Suferind, devenim mai neîncrezători, mai concreți, mai pregătiți pentru durere. Suferind, sufletul are nevoie de oameni frumoși, care să-i fie alături cu vorbe calde.
Fiecare iubire pierdută doare, dar relația pentru care am luptat cel mai mult rănește cel mai tare. Din acel moment pui punct. Și apoi trebuie timp și răbdare, lacrimi și plimbări cu prietenele. Îți vor spune că nu te-a meritat, o vor face fără rost. Îți vor spune că nu este pentru tine, n-are niciun efect. Îți vor spune că nu merită lacrimile tale, dar tu plângi când auzi numele lui.
Se numește dragoste, n-ai ce să-i faci. Doar timpul te va vindeca și vei învăța să te iubești pe tine pentru că ai o singură viață și nu poți pierde clipe frumoase plângând pentru un om care se joacă cu iubirea.
De același autor, blogul EU SUNT FEMEIE
Mai citește și:
Am vrut să fiu o femeie INDEPENDENTĂ. Să nu depind de un bărbat
De fiecare dată când mă întorc acasă, devin din nou copil
Nu există „nu pot”, nu există „nu se poate”
Pentru cei care judecă oamenii plecați în străinătate
Cine nu a întâlnit oameni falși? Trăim într-o junglă și în pericol sunt oamenii cu suflet bun
Eu decid, eu îmi cunosc mai bine viața
