Andrei M. a dormit pe bănci luni la rând, târându-se prin oraș pentru a cerși ziua, noaptea căutând refugiu în locurile cele mai ferite. Pentru a nu muri de frig, așa cum i s-a întâmplat lui Mihail Gatu, (citește cazul lui), scrie La Stampa.
Andrei este în Italia de opt ani. De două săptămâni și-a găsit ”casă” și e fericit. «Dorm pe o saltea, într-un pat», spune. Privirea sa e orgolioasă. Și-a construit o casă numai a sa, și pentru familia sa.
Nora de 34 de ani, însărcinată în două luni, fratele său, fiul său Andrei, de 20 de ani, și un câine. Păcat că acea ”casă” este o baracă făcută din stinghii de lemn și bucăți de obloane recuperate de la groapa de gunoi, încălzită cu o sobă pe lemne, fără apă sau electricitate, pe un teren abandonat din spatele stației Fermi a metroului.
Suntem la granița dintre Torino și Collegno.
«Nu am mașină în care să dorm», explică Andrei, într-o italiană stricată. Barba sa lungă și părul strâns într-o coadă sunt curate, așa cum este baraca, ordonată, cu covor pe jos, veselă stivuită, pat refăcut, foc aprins. Capul de familie taie zilnic lemne de ars, minuscula cameră e caldă, însă înăuntru nu se poate respira din cauza mirosului sobei.
Andrei a plecat de pe bănci. A sosit în Italia în urmă cu 8 ani din Baia Mare, Transilvania. Nu vrea să meargă în structurile amenajate ale Primăriei, nici în adăposturi. Aceeași încăpățânare, același spirit de libertate care sfidează frigul iernii, pe care le avea Mihail Gatu.
«Asta este pentru noi un castel. Trăim cu puțin, 200 de euro pe lună, patru persoane – povestește. Cerșim». Fiul Leonard și soția Sunita se ocupă cu ”spălatul geamurilor la semafoare”.
Baraca în care trăiesc se află pe un teren al unei foste fabrici, care ani de zile a fost locuința lor. Însă era prea friguroasă pentru a găzdui o femeie însărcinată. Astfel, Andrei s-a gândit să construiască o căsuță cu mâinile sale. Astăzi, cei doi soți au un dormitor. Pe culcușul cuplului dă din coadă un cățel alb. În ciuda sărăciei extreme a acestei familii, care nu și-a căutat niciodată de lucru și trăiește de azi pe mâine, ajutată de City Angels, care din când în când le aduce pături și ceva haine.
«La Torino e mai bine decât în România. Acolo nu este de lucru, nu trăiești dacă nu ai nimic». Aici te poți bucura de toate. Chiar și de un adăpost la periferie, invizibil, în mijlocul civilizației, între stația Fermi și Certosa Reale din Collegno.
