in

Vom avea cea mai săracă masă de Paşti

Masa pentru Sfintele Sărbători de Paşti de anul acesta va fi mai săracă şi mai scumpă decât anul trecut. Preţul cozonacilor şi al cărnii de miel s-a majorat cu 10 la sută, respectiv 20 la sută faţă de anul trecut, iar preţul ouălor s-a redus cu circa 25 de procente. Crescătorii autohtoni scot la vânzare pe piaţa românească anul acesta circa 3 milioane de miei şi iezi, precum şi 7,5 milioane de cozonaci şi peste 150 de milioane de ouă.

 

Vom avea cel mai sărac Paşte de după Revoluţie. Anul trecut, în iunie, Guvernul Boc a tăiat la sânge din veniturile românilor, după care s-a recurs la concedierea a sute de mii de angajaţi. În schimb, preţurile la alimente au tot crescut. Aşa se face că acum un kilogram de cartofi – odinioară mâncarea săracului – s-a scumpit cu 75% din septembrie 2010, iar benzina a ajuns la 6 lei pe litrul, majorându-se cu peste 20% în ultimele luni. „Va fi cel mai sărac Paşte al românilor, aşa cum au fost şi Sărbătorile de iarnă, când s-au înregistrat scăderi record de vânzări. Preţurile sunt prea mari în comparaţie cu veniturile, iar mulţi români nu-şi vor permite o masă decentă de Paşte”, a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

Umplem coşul, golim buzunarele

Circa 7,5 milioane de cozonaci româneşti mai scumpi cu 10% faţă de preţul de la Crăciun, miei autohtoni cu 25 lei pe kg, cele mai ieftine ouă la producători din ultimii 10 ani şi „jambonel din piept de pui” pentru cei ce ţin la siluetă vor putea fi puse pe masa de Paşte a românilor.

Românii ar putea cumpăra în târguri miei abatorizaţi la un preţ de 25-30 de lei pe kilogram, potrivit reprezentanţilor Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine. „În prezent mielul în viu costă 11 lei pe kg. Dacă adăugaţi cheltuielile de abatorizare, va rezulta un preţ de 25-30 de lei pe kilogram. Am fost într-o piaţă, Domenii, şi am văzut cartofi noi cu 20 de lei pe kg, ardei graşi cu 15 lei pe kg şi portocale cu 7 lei pe kg. Asta pentru că în România nu există o autoritate de reglementare, care să se ocupe să nu mai sară nimeni casa, iada, masa”, a declarat pentru gândul.ro Mihai Dumitriu, preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine.

Acesta spune că în acest an crescătorii de miei au scumpit nejustificat carnea de miel faţă de anul trecut, astfel că exporturile au căzut. „Ce dacă benzina s-a scumpit? Ce legătură are iarba pe care o mănâncă mielul cu scumpirea benzinei?”, spune Dumitriu.

S-au scumpit cozonacii

„De Paşte mâncăm în general 7-7,5 milioane de cozonaci, 95% dintre aceştia sunt româneşti, restul de import. Probabil cozonacii ar putea avea de Paşte un preţ cu 10% mai mare decât la Crăciun, pentru că s-au scumpit toate, şi uleiul, şi zahărul şi nuca, ca să nu mai zic de făină, al cărei preţ s-a dublat”, a declarat pentru gândul Aurel Popescu, preşedinte Rompan. Reprezentanţii crescătorilor de păsări spun că, în acest an, de Paşte preţurile pentru ouă la „poarta fabricilor” sunt cele mai mici din ultimii 10 ani. „La poarta fabricilor ouăle au un preţ de 0,22 lei bucata, faţă de 0,31 lei bucata anul trecut de Paşte. Este poate cel mai mic preţ din ultimii 10 ani, de Paşte. Motivul? Cererea şi oferta”, explică simplu pentru gândul Ilie Van, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR). În luna cu Paştele crescătorii vând carcasa cu 6,5 lei pe kg, la „poarta fabricii”.

„Nu mai mănânc nimic toată luna”

„De unde să iau eu 300 de lei pentru un miel de 10 kilograme? Eu am pensie de 500 de lei, iar dacă iau un miel, mai iau şi câţiva cozonaci, nişte ouă, că doar trebuie să merg şi eu la biserică, nu mai mănânc nimic toată luna, nu mai plătesc întreţinere, nu mai cumpăr nimic pentru casă? Nu pot să dau atâţia bani”, spune o pensionară. Nici cei mai cu dare de mână nu privesc cu ochi buni aceste preţuri: „Am venit doar să inspectez, să văd preţurile. Dar la 28 de lei nu cred că merită să mai iei un miel… Păi de banii ăştia cumpăr o groază de carne de porc, pulpă sau ceafă. Şi e macră! Aşa dau 28 de lei pe kilogram, dar din două kilograme unul este de oase, pe care le arunci”, spune ştefan Gavrilă, avocat. În mod obişnuit, spune avocatul Gavrilă, cumpără în fiecare an miel, nu se ţine departe de carnea de oaie. „Dar la preţul ăsta aleg carnea de porc, e la fel de bună”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Băsescu candidează la Ciampino

Noi reguli pentru a obţine „patentino” ȋn Italia