Moda scrisorilor deschide a luat o amploare deosebită în ultima perioadă. Diverse grupuri ajung să vorbească în numele intelectualilor, în numele Diasporei sau chiar a susţinătorilor de pe Facebook ai lui Iohannis. Cu toţii încearcă să dobândească o oarecare legitimitate apelând la generalizări exagerate. Ultima scrisoare deschisă este trimisă chiar din Diaspora şi reprezintă o cererea adresată preşedintelui de a renunţa la Mihai Răzvan Ungureanu. Fenomenul scrisorilor deschise a început să fie, însă, combătut chiar din Diaspora, scrie ziuanews.ro.
Iohannis, tras de urechi de diaspora: „Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu este o sfidare la adresa celor care au stat ore în şir la coadă pentru a va vota”
Dumitru Chihaia, un român stabilit în străinătate, scrie pe blogul personal un text intitulat „Scrisoarea întredeschisă – adică e deschisă dar poți alege să nu o citești”. Redăm textul mai jos:
„Oameni buni, închideți-vă scrisorile! De o vreme circulă peste tot fel și fel de scrisori care vin, de cele mai multe ori, semnate de diferite comunități: cele din diaspora cu precădere dar și de comunități de prin România. Ce mă supără pe mine e că scrisorile astea repetă mereu ideea că ele reprezintă părerea generală a comunității care, chipurile, semnează scrisoarea.
Și pentru că sunt din diaspora trebuie să mă revolt și să spun că în numele meu nu semnează nimeni. Să ne înțelegem, poți trimite câte scrisori vrei tu și poți alege să le trimiți deschise sau sigilate cu sigiliu de ceară. Dar nu poți, sub nici o formă să folosești ca semnătura numele unei comunități atât de numeroase cum e cea din diaspora. Un ochi neavizat și ușor manipulabil poate să creadă, în naivitatea lui naturală și sinceră, că noi toți împărtășim părerile tale de om frustrat care crede că o depeșă de 3 paragrafe, născocită în cotloanele împăienjenite ale SNC-ului, o să îl facă un formator de opinie. Sau poate că, în nemernicia lui, acest om chiar asta speră, să devină un formator de opinie. Sau, dacă mai fac iar un efort de imaginație, pot ajunge până acolo încât să cred că omul nostru cu depeșa chiar este un formator de opinie, cu carte de muncă și vechime pe la cine știe ce trust de presă afiliat politic. Că de ce nu!
Bineînțeles, aceste scrisori deschise sunt, pentru presa din România, mare devoratoare de can-can, un fel de lapte și miere care face un fel de aluat dospit din care se coc știrile. Pentru că în dulcea Românie a lui Eminescu, ziaristica nu e altceva decât un pom de unde pică știri. Foarte puțini sunt acei ziariști care ies pe teren, cercetează, se documentează, întreabă în stânga și în dreapta până să publice o știre. În țara lui „las-o bă la punctul mort”, știrile vin singure la ziarist, care doar le îmbracă în cuvinte, le face o cosmetizare comercială – că, deh, românul s-a născut comerciant, și apoi le vinde la ăia și mai încuiați la minte. Să crezi ce apare în presă și să îți formezi o opinie doar citind opinia altuia e ca și cum nu am fi evoluat de loc, suntem încă maimuțe și abia acum ne căutăm un mântuitor să ne salveze de păcatul de a mânca fructe. Zic și eu, nah, e un exemplu cu bătaie lungă, știu, dar dacă la asta mă gândesc acum… Oricum, să nu uităm că și în zilele noastre mai mor oameni în numele unor Dumnezei.
Așa că închideți-vă scrisorile și deschideți-vă mințile. Încetați să mai așteptați ajutor de la altcineva înafară de voi înșivă. Când începi să ceri ajutor sau salvare ești deja prea mort să mai aibă rost să te salveze cineva. Exceptând bineînțeles cazurile reale de nenorocire.”
