Bătrâni torturați într-un azil din Italia, româncă arestată. Un caz șocant a zguduit Italia, după ce o serie de abuzuri grave au fost descoperite într-un azil de bătrâni din Latera, o localitate din regiunea Lazio. Șase angajați ai centrului „Villa Daniela” sunt anchetați pentru maltratare, iar unul dintre aceștia este acuzat de violență sexuală. Printre cei arestați se află și o femeie de origine română, Marinela Ciasar, în vârstă de 52 de ani.
Bătrâni torturați într-un azil din Italia – Teroare și abuzuri în azilul „Villa Daniela”
Potrivit procurorilor, cei șase îngrijitori au supus 21 de bătrâni la acte de violență fizică și psihică inimaginabile. Insultele și umilințele erau la ordinea zilei. Printre cele mai tulburătoare expresii adresate bătrânilor se numără: „Morți de foame, sper să muriți curând!” sau „Ești un cadavru care merge.” În plus, persoanele vârstnice erau imobilizate cu bandă adezivă 24 de ore din 24, li se administra medicație fără rețetă pentru a fi „ținute liniștite”, iar în unele cazuri au fost lăsate fără hrană și apă.
Un caz deosebit de grav a fost cel al unei femei în vârstă, care a fost agresată sexual cu un obiect, detaliu care a șocat anchetatorii. Într-un alt episod, o bătrână a fost legată la pat și amenințată cu moartea, scrie tusciaweb.eu.
Cine sunt cei implicați
Bătrâni torturați într-un azil din Italia – Trei dintre îngrijitori, inclusiv Marinela Ciasar, au fost arestați și plasați în detenție preventivă. Ceilalți trei, printre care și o femeie, au fost suspendați din profesie pentru o perioadă de până la un an. Cei acuzați sunt:
Arestați: Marinela Ciasar (52 de ani, originară din România, rezidentă în Marta), Carmine Battiloro (23 de ani, din Orbetello), Mirko Tosi (36 de ani, din Viterbo).
Suspendați: Tommaso Curio (59 de ani, din Montefiascone), Eugenia Monelli (31 de ani, din Acquapendente), Domenico Renzetti (49 de ani, din Onano)
► Calvarul unui bătrân român într-un spital-lagăr italian. „Cerea disperat apă, nimeni nu l-a ajutat”
Bătrâni torturați într-un azil din Italia – Cum au fost descoperite abuzurile
Cazul a ieșit la lumină datorită unei plângeri făcute de un fost angajat al azilului, care și-a exprimat suspiciunile la poliție. Carabinierii au instalat camere ascunse în incinta azilului, surprinzând numeroase acte de cruzime comise de personalul de îngrijire.
Procurorul-șef Paolo Auriemma a declarat că aceste acte reprezintă o „excepție” într-un sistem care, de regulă, funcționează corect. Cu toate acestea, șeful operațiunii, Flavio Serracchiani, a subliniat gravitatea situației și a felicitat echipa pentru intervenția promptă.
Conducerea azilului „Villa Daniela” susține că nu era conștientă de amploarea abuzurilor, afirmând că au fost instalate camere de supraveghere pentru siguranța bătrânilor, dar angajații știau de acestea și și-au mascat comportamentul abuziv. Societatea care gestionează azilul a promis că va lua măsuri legale împotriva celor implicați.