in

Votul prin corespondenţă, RESPINS. Aşa au răspuns parlamentarii milioanelor de români din diaspora care au fost „umiliți” la ultimele alegeri prezidențiale

Camera Deputaţilor a respins, marţi 9 decembrie, proiectul iniţiat de Eugen Tomac privind introducerea votului prin corespondenţă pentru românii din diaspora. Iniţiativa legislativă a fost respinsă cu 203 voturi contra, fiind înregistrate de asemenea 84 de abţineri. Au fost doar 8 voturi pentru!

Mai grav, niciun deputat nu a luat cuvântul la votarea acestui proiect, potrivit Mediafax. L-au aruncat la coş!

Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PMP Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme şi Clement Negruţ şi propune introducerea votului prin corespondenţă în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.

Iohannis somează partidele: Începeti discuțiile pe legea votului electronic și a votului prin corespondență

 

Ponta a dat explicații în Parlament despre votul în Diaspora. Lubanovici: ”Lecţia pe care aţi primit-o vă va fi de folos”

Comisiile de administraţie şi juridică au apreciat că acest sistem de vot prezintă vulnerabilităţi semnificative din punctul de vedere al siguranţei procesului de votare. Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect, Senatul respingându-l anterior.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că proiectul lui Tomac este „neserios” pentru că nu precizează la ce fel de alegeri se aplică și nu asigură securitatea votului. „În momentul în care îi oferim cetățeanului român șansa de a vota prin corespondență, să știe că votul său este securizat. Securitatea votului este obligatorie după 1989. Pentru acest moment este prioritar pentru alegerile parlamentare și alegerile locale (…) Proiectul nu este decât un joc de imagine și este neserios. Opinia lui Tomac încalcă tehnica legislativă, nu spune nici cine răspunde, nici la care alegeri se referă votul prin corespondență și nici la securitatea votului”, a afirmat Zgonea.

Partidul lui Tomac cere 400 de secţii de votare pentru românii din diaspora

Deputatul PMP Eugen Tomac a declarat că respingerea de către deputați a dezbaterii propunerii legislative privind votul prin corespondență demonstrează că parlamentarii nu sunt pregătiți să răspundă ‘semnalului’ transmis de milioanele de români care locuiesc peste hotare și care au fost „umiliți” la ultimele alegeri prezidențiale.

Potrivit unei decizii luate de Camera Deputaţilor şi Senat, reunite în şedinţă comună, abia în iunie anul viitor se va discuta despre noua lege electorală, care să prevadă şi schimbarea votului în diaspora.

Comisia pentru Codul electoral va elabora până în iunie 2015 propunerile pentru legile electorale. Comisia are în componenţă 15 parlamentari şi este condusă de preşedintele Camerei Valeriu Zgonea.

Prioritate va avea capitolul legat de votul cetăţenilor români din diasporă la alegerile prezidenţiale, a declarat Zgonea. El a mai spus că a cerut secretarului general al comisiei să elaboreze un raport comparativ pentru ţările din Europa, dar care să includă şi SUA, cu privire la votul cetăţenilor din diasporă.

Klaus Iohannis face curte diasporei: „Cerem vot prin corespondență”

Imediat după câştigarea alegerilor, Klaus Iohannis a declarat că trebuie modificată legea electorală. ”Trebuie urgent să înceapă discuţiile pe Codul electoral, există o comisie, trebuie să se reactiveze şi toate partidele trebuie să înceapă discuţiile pe Codul electoral care adună toată legislaţia în materie. Este nevoie de o îmbunătăţire netă şi clară în acest domeniu.”, a spus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul unei dezbateri, în plenul Camerei, pe tema organizării alegerilor prezidenţiale în străinătate, că regretă că cetăţeni din diaspora nu au putut vota, că a plătit preţul politic şi a făcut apel la partide să adopte cadrul legislativ necesar: votul electronic şi desemnarea unei instituţii nepolitice pentru organizarea votului. El a arătat că partidele politice trebuie să adopte legislaţia necesară pentru participarea la vot, arătând că votul electronic este soluţia tehnologică care trebui decisă.

La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Exodul românilor spre Italia continuă. Istat anunţă că au sosit încă 58.000 de români

”Lista rușinii”: Deputați din comisia pentru românii din străinătate, absenți de la discuțiile votului prin corespondență