Are 34 de ani, este clujeancă – se constată asta chiar şi prin vorba-i ardelenească – şi se comportă ca o persoană normală. Preferă să circule cu autobuzul în loc de maşina personală şi dacă este recunoscută pe stradă, zâmbeşte şi salută cu emoţie. Şi ceea ce este şi mai important, chiar dacă trăieşte de la vârsta de cinci ani în Italia şi a jucat până acum în mai bine de 30 de filme, spune tuturor cu mândrie că ea este româncă.
Ana Caterina Morariu(foto) este una dintre actriţele principale din cel mai urmărit serial TV – „Squadra Antimafia. Palermo oggi” difuzat de Canale 5 în fiecare luni seară. Rolul său este în acest film al unei poliţiste – vice chestor de poliţie – Lara Colombo – care se află mereu pe urmele mafioţilor.
„Această pasiune pentru film a început uitându-mă la filme”, povesteşte pentru Gazeta Românească Ana Caterina Morariu, care din 1999 până în 2001 a urmat un curs la Centro Sperimentale di Cinematografia din Roma.
„Acolo mi-am dat seama că filmele sunt făcute din mai multe ramuri: este actoria, scenografia, fotografia, regia, o muncă în echipă care la final duce la un obiectiv comun şi la realizarea unui film” mai completează tânăra actriţă.
Încet, încet Ana Caterina a reuşit să îşi îndeplinească visul: să lucreze într-o echipă pe un platou de filmare şi mai mult de atât în doar 10 ani să joace în peste 30 de filme, în unele dintre ele chiar în roluri principale.
„Nu am un film preferat pentru că mi-au plăcut toate într-un fel diferit. Primul care îmi vine în minte este desigur cel cu Maica Domnului din „La Sacra Famiglia” pentru că este un rol care a fost cel mai greu de înţeles, pentru că nimeni nu a ştiut şi nu are cum să cunoască cum a fost ea în realitate – Maica Domnului. Poate că acela este rolul care mi-a rămas cel mai mult în suflet. După aceea şi alte roluri m-au marcat, pentru că sunt foarte diferite unul de altul” spune actriţa româncă despre activitatea sa de până acum.
Iubeşte rolul şi „viaţa” de echipă
În serialul „Squadra Antimafia”, în rolul poliţistei Lara Colombo, Ana trebuie să fie mai severă şi recunoaşte că îi lipseşte zâmbetul.
„E mai dură, e mai tristă, nu râde aproape deloc, este mai greu să râdă, are tot felul de probleme cu sora ei, cu iubiţii, cu munca de poliţistă – meserie care nu este uşoară deloc” descrie acest personaj Ana Caterina. „Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un rol de echipă şi trebuie să joci cu alţii şi asta este un lucru frumos şi în viaţă. Dacă eşti o echipă şi joci cu alţii te duci înainte. Singur este un pic mai greu”, este de părere tânăra româncă.
În acest film, în care joacă de doi ani şi care se filmează în oraşul sicilian Catania, Ana Caterina Morariu a avut ocazia – involuntar – să cunoască direct anumite locuri, zone în care se ştie că locuiesc chiar adevăraţii mafioţi.
„Nu mi-a fost frică niciodată. Catania este un oraş foarte frumos. Am foarte mulţi prieteni pe care îi cunosc acolo, aşa că nu mi-a fost frică, dar sunt zone unde ştii că se întâmplă anumite lucruri, simţi aşa în aer, dar este marea, este Etna, sunt mai multe lucruri care-ţi fură inima” spune Ana.
Peripeţii sau întâmplări hazlii în acea zonă a Italiei nu a avut, însă îşi aminteşte cu drag de cum a fost „învăţată” să fie comisar de poliţie în Sicilia.
„Am fost primită de Poliţie cu multă deschidere. M-au ajutat foarte mult, pentru că ceea ce fac ei este departe de viaţa mea normală. M-au primit, m-au ţinut cu ei mai multe ore, zile, mi-au explicat care sunt activităţile reale pe care le fac ei şi m-au ajutat foarte mult ca să intru într-o lume care nu este a mea. Am stat acolo cu ei şi cred că sunt foarte simpatici şi reuşesc să diminueze starea de pericol, de tensiune în care îşi exercită ei de cele mai multe ori meseria”, povesteşte românca.
Ana a învăţat să folosească pistolul şi alte arme de foc când a filmat pentru pelicula „Inteligence”. „Acolo noi am avut şase luni de pregătire înainte cu un personal trainning cu care am făcut arte marţiale şi ne-au dus să ne înveţe să tragem cu pistolul şi cu mitraliera. Sunt lucruri pe care nu eşti obişnuit să le faci în fiecare zi. Am avut persoane care ne-au ajutat şi ne-au pregătit. Şi asta contează foarte mult, pentru că şi corpul tău se obişnuieşte astfel să facă anumite lucruri într-un fel automat şi nu te mai gândeşti că faci un film şi că acum trebuie să tragi cu pistolul şi să te întrebi agitat: cum trebuie să fac? Este ceva care intră în obişnuinţa ta”, povesteşte Ana Caterina.
Lacrimi la teatrul Maiei Morgenstern
Cum este şi firesc, tânăra actriţă cunoaşte mai mult cinematografia italiană decât pe cea din ţara natală, aşa cum are anumiţi idoli din meseria ei pe care îi admiră din Peninsulă mai degrabă decât din România.
Actriţa sa preferată este Licia Maglietta, iar ca actorii îi admiră pe Vittorio Gassman, Roberto Begnini, Fabrizio Bentivoglio.
Ana este încântată că în „Squadra Antimafia” are ocazia să lucreze cu un mare actor ca Dino Abbrescia, „care este un actor italian extrem de bun în mai multe roluri de la dramatic la comic, asta pentru mine înseamnă să fii actor” explică românca.
Ana recunoaşte că pe actorii români nu-i cunoaşte prea bine, deoarece nu a avut ocazia. A profitat însă de prezenţa Maiei Morgenstern, în turneu la Roma şi a admirat-o cu foarte mare admiraţie, la finalul ambelor spectacole având lacrimi pe obraji. „Este o mare actriţă. Să lucrezi cu ea ar fi un vis. Oricum am văzut că actorii români sunt foarte buni în teatru, au o şcoală foarte bună” constată Ana Caterina Morariu.
Am mai întrebat-o pe Ana cât timp se pregăteşte pentru un rol şi a răspuns că depinde cu cât timp înainte i se dă rolul. „O dată s-a întâmplat să am numai patru zile, care nu însemană prea mult” îşi aminteşte românca râzând. „Altă dată mi s-a întâmplat să mai am la dispoziţie o lună, două luni, iar cel mai bine este când ai la dispoziţie şase luni în care este un lux ca să te pregăteşti” concluzionează ea.
Alegerea rolurilor
Ana Caterina Morariu este o actriţă foarte mult solicitată de regizori, asta desigur pentru naturaleţea ei fină cu care interpretează rolurile, dar şi pentru frumuseţea ei. Tocmai de aceea, cu modestie, românca recunoaşte că de cele mai multe ori alege rolurile şi este nevoită chiar să refuze unele dintre aceste roluri.
„Depinde. Dacă fac un rol foarte dramatic, foarte serios, următorul am nevoie să fie o comedie sau ceva foarte diferit. Dar asta eu pentru mine ca sa nu mă plafonez şi ca să poţi să dai cât mai mult din tine. Oricum trebuie întotdeauna să accepţi, să joci şi nişte roluri care sunt diferite şi să ai şi chef de a le face cu curiozitate şi cu o energie pozitivă. Depinde totodată foarte mult şi de accea ce simt eu când citesc un rol” explică modul în care îşi alege noile roluri actriţa româncă.
Am fost curioasă, totodată să aflu de la Ana dacă este critică cu ea. „Destul. Câteodată chiar prea mult, dar cred că critica face foarte bine. Şi critica pozitivă, şi critica din partea persoanelor care stau lângă tine este foarte importantă , ca să poţi da întotdeauna mai mult, ca să fii tot mai bun, să te duci înainte”.
Evoluţia Anei a fost foarte rapidă: dacă în 2003 a filmat în „Ocean’s Twelve” alături de Bruce Willis, George Clooney, Brad Pitt şi Julia Roberts, într-un rol mai mic atunci, deja în 2005 a filmat ca Maica Domnului în pelicula de mare succes „La Sacra Famiglia”, film care a ajuns chiar şi în România.
„Pe parcursul meu am încercat să fac lucruri, să am roluri în care să fiu şi mai buna şi să ofer tot mai mult, cum nu reuşeam să transmit în urmă cu zece ani. Cred că în actorie nu se termina niciodată: înveţi întotdeauna, în fiecare zi ceva nou!” consideră Ana Caterina Morariu.
Tânăra şi talentata actriţă spune că pe viitor i-ar face mare plăcere şi onoare să joace într-o producţie cinematografică românească, într-un film din ţara în care s-a născut, cu un regizor foarte bun care s-o ajute.
Totodată Ana mărturiseşte că îi este foarte dor de ţară şi că-i vine câteodată să ia avionul şi să meargă chiar şi pentru puţin acolo. „Acolo – acasă – în România” înseamnă pentru Ana – Cluj Napoca – acolo unde se află tatăl şi bunica ei de care aminteşte des cu mare-mare drag.
Ana Caterina Morariu mai povesteşte că i se întâmplă ca uneori pe stradă să o recunoască nu atât italienii, cât şi românii care locuiesc în Peninsulă şi că se bucură foarte mult să audă o „vorbă românească de admiraţie” din partea acestora.
C.V.
