in

Alexandru Chivu, candidat la Morolo (Frosinone): „Sper să obțin sprijinul tuturor, inclusiv al românilor”

În contextul alegerilor locale din Morolo, provincia Frosinone, care vor avea loc în 8-9 iunie 2024, în același timp cu alegerile europene, am avut ocazia să discutăm cu Alexandru Chivu, un român care a decis să-și pună experiența și energie în slujba comunității locale. Alexandru ne-a împărtășit povestea sa și motivele care l-au determinat să intre în politică.

Alexandru Chivu s-a născut la Deva, județul Hunedoara, pe 22 decembrie 1983. În anul 1990, împreună cu părinții și frații, a plecat în Italia. S-au stabilit în Morolo în anul 1992. „O perioadă de 12 ani am lucrat la o companie multinațională. După această experiență, împreună cu tatăl meu, am fondat o companie în domeniul construcțiilor ecologice, specializată în case de lemn. Sunt foarte mulțumit de realizările noastre de până acum și de contribuția pe care am adus-o în acest sector.”

Cum ați ajuns să candidați la aceste alegeri?

«Am fost contactat de candidatul la funcția de primar, Stefano Pietropaoli, din lista civică Z9#Morolo. Mi-a prezentat programul electoral, iar viziunea lui era în conformitate cu principiile mele. Am acceptat candidatura cu încrederea că pot aduce o contribuție semnificativă comunității.

Vă bazați foarte mult pe voturile românilor din localitate? Cât de mare este comunitatea acolo și care sunt problemele pe care ați putea să le abordați și eventual să le rezolvați?

«Sper să obțin sprijinul tuturor cetățenilor, inclusiv al românilor din localitate. Comunitatea românească din Morolo nu este foarte mare, dar este importantă. Printre problemele pe care doresc să le abordez se numără integrarea culturală și socială, dar și promovarea schimburilor culturale și culinare.»

Aveți legături cu vreun partid din România? Ce comparație ați face între viața politică din Italia și cea din România?

«Nu am legături cu partide din România. Viața politică din Italia este diferită prin prisma accentului pus pe nevoile locale și pe implicarea directă a cetățenilor în viața comunității.»

Ce mesaj aveți pentru cei care ar putea să vă voteze?

«Sper să fiu ales reprezentantul vostru pentru a putea construi împreună un oraș fără bariere, un oraș unde exigențele cetățenilor sunt pe primul loc. Vă invit să colaborăm și să ne susținem reciproc pentru a crea o comunitate unită și prosperă

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 5]

În Lazio, afacerile conduse de imigranți sunt în creștere: 80% sunt în Roma. Pe ce loc se situează românii

tragedie brescia

Tragedie în parcarea unei grădinițe din Brescia: o bunică a lovit mortal cu mașina un copil de doi ani