in

Forumul Intelectualilor Români din Italia, apel către românii din țară: ”Ieșiți la vot, sunteți mai mulți!”

Dragi cetățeni români din țară,

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste în România, atunci când alții au plătit cu viețile pentru libertatea noastră. Deși în acest interval de timp România a făcut pași mari pe calea democratizării și modernizării, tranziția spre un stat de drept funcțional nu este încheiată și nici ireversibilă. Una dintre cauzele principale pentru care țara noastră continuă să se afle printre cele mai puțin dezvoltate state din Uniunea Europeană este corupția profundă. La rândul ei, corupția este alimentată de un accentuat comportament ilegal și imoral în sânul instituțiilor publice și al partidelor politice reprezentate în parlament, după cum o arată procesele penale din ultimii ani, tot mai numeroase, avându-i ca protagoniști pe actuali sau foști demnitari publici.

Continuarea reformelor democratice și păstrarea de către România a angajamentelor euro-atlantice nu vor putea fi garantate doar de către exponenții responsabili ai unor instituții publice, de către eroii justiției independente sau prin monitorizarea externă, cât timp cetățenii nu se vor implica activ și critic în mecanismele de delegare a puterii politice. Unul din instrumentele necesare, dar nu suficiente, ale acestei implicări este exercitarea liberă a dreptului de vot.

Așa cum știți cu toții, la turul I al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie, cetățenilor români din străinătate le-a fost îngreuiată și chiar îngrădită exercitarea acestui drept fundamental.

De aceea, ne alăturăm protestelor legitime față de organizarea defectuoasă a alegerilor prezidențiale de către MAE – numărul, locația și consistența secțiilor de votare fiind nesatisfăcătoare în raport cu concentrarea comunităților de români, inclusiv în Italia, țara în care au votat cei mai mulți concetățeni de-ai voștri. Susținem de asemenea propunerile din țară și din străinătate de demitere a ministrului afacerilor externe, datorită proastei organizări a alegerilor, neadmiterii propriei responsabilități pentru cele întâmplate, tergiversării unei soluții satisfăcătoare privind asigurarea exercitării dreptului la vot în turul II (mărirea numărului secțiilor de votare), dezinformării opiniei publice și absenței scuzelor de rigoare față de miile de alegători români care au înfruntat cozi interminabile – în unele cazuri, fără a mai putea vota –, mai ales în marile orașe europene.

Vă înțelegem lehamitea cronicizată față de mediul politic românesc, ca și dezorientarea care v-au ținut acasă în turul I al acestor alegeri. Spre diferență însă de voturile noastre, care implică sacrificii de timp, energie și bănești (deplasări de zeci sau chiar sute de kilometri până la secțiile de vot, plus cozile aferente), cele ale voastre sunt mai simplu de exercitat și gratuite. În plus, oricât am fi de numeroși la vot, suntem mult mai puțini decât voi.

Proteste în România şi străinătate pentru un vot corect în diaspora. Victor Ponta: „Băsescu are un plan ticălos de contestare a rezultatului alegerilor”

De aceea, vă încurajăm să vă folosiți de dreptul și oportunitatea votului, venind la urne în număr cât mai mare și exprimându-vă opțiunea, oricare ar fi ea, privind direcția pe care să o urmeze România, prin președintele ei, în următorii ani.

Vă rugăm să o faceți nu doar din solidaritate cu votul celor din străinătate, ci în primul rând pentru a conferi printr-o afluență consistentă o cât mai amplă reprezentativitate noului președinte, care conform Constituției și legilor actuale are atribuții decisive în privința menținerii echilibrului puterilor în Stat, a orientării politicii externe a țării și a securității României.

Acum cinci ani, voturile celor din diaspora au avut un rol determinant în realegerea actualului președinte, fapt care a dus la demonizarea și marginalizarea politică a cetățenilor din străinătate (mult mai greu de cumpărat sau manipulat prin presa aservită din România). Există riscul ca de această dată, prezența în număr mare la vot a românilor din străinătate să fie zădărnicită de nehotărârea și absența de la urne a voastră, cu toate consecințele ce vor decurge din această neparticipare, și pe care le vom suporta cu toții, indiferent de preferințele noastre teoretice, absolut secundare în momentul de față.

Nu am fi considerat oportun acest apel dacă, în ultima rezultatelor din turul I al alegerilor prezidențiale, ambii candidați rămași în cursă ar fi exprimat valori, principii și comportamente democratice acceptabile. Cum lucrurile nu stau așa, după cum a demonstrat-o și cu această ocazie atitudinea nerespectuoasă a guvernului față de cetățenii români din străinătate, considerăm de datoria noastră să vă cerem prezența la urne.

Să nu vă amăgiți că după introducerea buletinului de vot în urne ne vom putea culca pe-o ureche. Chiar dacă de la alegerile de duminică va ieși câștigător candidatul cel mai atașat democrației și mai pregătit să își ia în serios rolul, misiunea lui va fi foarte dificilă câtă vreme va trebui să coabiteze cu parlamentului actual, dominat de baroni mai mult sau mai puțini penali. Dacă ne interesează soarta acestei țări, vigilența și implicarea civică vor trebui să continue și după alegerea noului președinte.

Până atunci, luați-vă drepturile în mâini și ieșiți la vot!

Roma, 9 noiembrie 2014,
la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Președinte FIRI, Horia Cicortaș
Secretar FIRI, Radu Motoca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Meleșcanu preia conducerea la Externe: ”Voi discuta la BEC despre suplimentarea secțiilor de vot în Diaspora”

S-a certat cu nevasta și a dat foc la casă, român de 53 de ani mort la Torino