Oricine din lumea aceasta își dorește o nuntă ca în povești. Nici nu îndrăznim să ne gândim la o nuntă la Veneţia, un loc unde numai bogaţii au loc. Nu e vorba numai de George Clooney. Avem exemple româneşti.
În perioada interbelică, arareori se căsătorea câte un român pe plaiurile lui Dante, luna de miere la Veneția era printre alegerile preferate ale micilor burghezi, oameni politici sau artiști. După război, nunţile româneşti în Italia s-au rărit. Doar câteva perechi de refugiați veniți din București, Ardeal sau Moldova îndrăzneau să se căsătorească, pentru a-și ușura cărarea către America, Israel sau alte țări îndepărtate.
Iar instaurarea comunismului în România a dus la o scădere extremă plecarea cetățenilor spre vest. Cu greu scăpau românii din infern, chiar și cei cu rude în străinătate. Am găsit trei românce care s-au căsătorit în acele vremuri în Italia: Hilde, Magda şi Gherghina.
Hilde
Hilde locuiește acum în Germania, la München și are o vârstă venerabilă. A venit în Italia la o expoziție de pictură în 1962 și și-a dorit din tot sufletul să rămână. Unicul mod pe care l-a găsit a fost căsătoria aranjată. I-a promis unui pictor italian afirmat că va lucra în atelierul lui până va acoperi o sumă considerabilă pentru acele timpuri. Trei ani a lucrat pentru el și după încă doi a reușit să se mute în Germania.
Era catolică și a reușit să se cunune la Biserica Catolică din Mestre. Nunta a fost ca o piesă de teatru, compusă din figuranți. Câțiva colegi de-ai pictorului italian s-au oferit a le fi martori, iar rochia de mireasă împrumutată. Masa la restaurant a fost plătită cu tablouri și sculpturi. Divorțul a durat 20 de ani. Între timp, Hilde și-a făcut o carieră frumoasă în Germania și nu a regretat alegerea sa.
Magda
Magda era originară din București și reușise să obţină rezidența în SUA în 1975. Studia la Roma pentru un an artele și l-a cunoscut pe George, un tânăr inginer român care aștepta viza pentru America. Lucra pe unde putea, portar la hoteluri, chelner și alte munci ocazionale. Reușise să iasă din țară căsătorindu-se cu o englezoaică venită la Sinaia în vacanță. După o ședere de un an în Anglia și răcirea relației, venise la Roma pentru a lucra și aștepta viza spre țara făgăduinței. Numai că divorțul dura mai mult decât se așteptase. Între timp, Magda a terminat studiile și a plecat. Iubirea a fost trainică și după alți doi ani au reușit să se căsătorească la Veneția.
“Pentru că… eram ortodocși într-o țară catolică. Am căutat „Chiesa dei Greci” la Veneția și am stabilit o întâlnire cu secretarul bisericii, care ne-a recomandat să aducem certificatele noastre de botez.
Nu era simplu! Părinții Magdei ne-au adus din România certificatele înaintea nunții. Secretarul bisericii a precizat că trebuie să avem nași ortodocși! Partea amuzantă a poveștii este că în timp ce vorbea cu noi , secretarul bisericii așezat la biroul său deschidea un sertar, îl închidea, iar îl deschidea, mângâia ceva, iar îl închidea… până a ieșit un porumbel alb de acolo care s-a așezat pe capul secretarului.
Imaginați-vă scena: doi emigranți români vorbeau cu un secretar italian în Biserica Grecească din Veneția… iar secretarul avea un porumbel alb așezat pe cap! Slujba urma să fie făcută în limba greacă.
Nașii ortodocși pe care nu-i aveam… S-au oferit doi buni prieteni și am făcut repetiții ca să știe să facă Crucea ortodoxă. Prietenul nostru a rezervat un restaurant, a închiriat două autobuze și un vaporeto la Piazza Venezia.
În ziua nunții era înnourat, mai picura din când în când, era octombrie. Îmi veniseră prietenii de la Roma -evreii din România, doi nemți și un grec. Am observat că italienii își dădeau coate dar am înțeles mai târziu motivul.
La Piazza Venezia, la ora 11 am rămas blocați, Veneția era inundată. Era frig, ploua, mama Magdei a început să plângă când a auzit un italian că vroia să o ducă cu roaba până la biserică. Până când a scăzut apa… la ora 15… imaginați-vă doamne îmbrăcate elegant cu pantofii plini de apă, domni în costume cu pantalonii suflecați, o mireasă cu un buchet de flori în fața Bisericii Grecești închise!
Am sunat la o poartă, la preot, care a coborît pentru a oficia căsătoria programată (sic) la ora 11. Cum prietenul nostru nu a reușit să ajungă prin apă, un sicilian pe nume Pippo cu soția ne-au devenit nași ad-hoc. Magda își cumpărase pentru nuntă trei rochii și își alesese pentru ceremonie pe cea mai pompoasă, cu dantelă, jartieră, o rochie mexicană! După o săptămână am plecat în America. Am plecat și cu regrete din Italia. La vârsta aceea n-ai nevoie de bani, ci de fericire!”
Magda zâmbește și acum la amintirea: „sposa bagnata, sposa fortunata”, această expresie fiind rostită de toți italienii care o priveau… expresie care s-a adeverit întrutotul: ” am avut așa de multe experiențe minunate pe parcursul celor 34 de ani de căsnicie că nu ne vine să credem că ni s-a întâmplat nouă!”
Gherghina
Gherghina l-a cunoscut pe viitorul ei soț în parcul Cișmigiu. Era italian în vacanță și în 1978 nu era voie să vorbești cu străini. O relație complicată și o voință acerbă de a o aduce pe aleasa lui în Italia în orice mod. Cum dosarul a fost respins a rămas o unică variantă. Gherghina a fost transportată din România fraudulos în mașina lui G., în torpedoul mașinii modificat.
Înțelegerea dintre ei s-a făcut telefonic, el exprimându-se codificat: sper că intri în costumul nou mărimea 40. Drumul a fost lung până în Italia, eliberându-și iubita la fiecare patru ore. Au traversat frontiera românească, maghiară și austriacă. În Italia a eliberat-o.
Nunta a fost oficiată de un preot catolic de origine română și nu a trecut neobservată fiind filmată și de către celebrul jurnalist Alberto Castagna, fiind prezentată pe canalul RAI 1 la știri. Evident, familia Gherghinei a avut suficiente probleme în România pentru fuga sa rocambolescă.
Crina Suceveanu
