in

Dorul de casă nu cunoaşte criză

În mijlocul sărăciei din sudul Italiei, Simona Saicu deschide un magazin cu produse româneşti, în timp ce multe magazine italiene închid obloanele. Simona Saicu are 32 de ani şi este originară di Suceava. Trăieşte în Italia de 10 ani, cu precizie în Villapiana (CS), unde şi-a deschis un magazin cu produse româneşti, intitulat „Da Simona”.

Am întrebat-o pe Simona de ce a deschis un magazin de produse româneşti în sudul Italiei, unde numărul românilor este foarte mic şi în acest moment de criză?

«Probabil dorul de casă», răspunde Simona oftând, «fiind într-o ţară străină, am vrut să mă simt cât mai aproape de casă, şi sinceră să fiu, nu m-am gândit la criză. Înainte să deschid acest magazin, aveam un alt magazin de alimente în societate cu italieni. Fiind româncă, m-am gândit să introduc un raft cu produse româneşti. Românii erau mulţumiţi şi veneau la cumpărturi, dar după puţin timp au început să nu mai vină italienii, şi uite aşa au început să se vaite asociaţii mei. Eu am tăcut şi am făcut, stiţi cum se zice la români “capul plecat, sabia nu-l taie”. Am rămas mai departe în societate, dar mi-am luat raftul şi am deschis acest magazin cu produse româneşti şi internaţionale.

Simona îşi face comenzile la depositul en-gross “Roma..nia” din Roma. Preţul produselor este avantajos pentru compărători, pentru că Simona are un adaos mic. A angajat o fată italiancă part-time, care în scurt timp a învăţat toate produsele româneşti şi care reuşeşte deja să înţeleagă limba română. Cele mai vândute alimente sunt: pateurile, micii, berea, salamurile, ingredientele pentru sarmale şi murăturile fără conservanţi.

Imediat după deschidere, au început să vină şi alte naţionalităţi (bulgari, albanezi, japonezi, elveţieni, etc.) să-i comande produse. “Da Simona” a devenit un loc de întâlnire al popoarelor!

Românca se gândeşte să se extindă, a început o colaborare cu “Atlassib”şi în scurt timp se va ocupa şi de transfer de bani prin “Meridiana”.

Cu toate acestea, se gândeşte mereu la întoarcerea acasă: «Fiecare român vrea să se întoarcă în România. Nimic nu este mai frumos ca ţara ta. Te trage dorul de casă.»

Seara în faţa magazinului se strâng românii şi se aşează la taclale.

Cumpăr un pachet de covrigi cu susan şi o bere rece. Mă îndrept spre mare, care se găseşte la 300 de metri. Au trecut mulţi ani de când nu mai simţeam gustul românesc. Împreună cu briza marină, îmi zboară gândurile înspre ţara unde m-am născut şi respirând, simt parfumul ţărânei mele.

Mihaela Talabà

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Interviu exclusiv – Monica Macovei: «Diaspora ar trebui reprezentată de 20 de parlamentari»

Daniel Ungur, repară și vinde calculatoare la Roma: «Îmi merge bine în Italia, dar aş vrea să pot dezvolta şi în România o afacere»