in

Cîrciu, ”șeful” de la DRP: ”Ne ocupăm de ”politicele” României din lumea întreagă”

Mesaj pentru Cîrciu, ”șeful” de la DRP. Rar mi-a fost dat să asist la o imagine mai nimicitoare, o mare bătaie de joc la adresa limbii române, imagine care nu este favorabilă nici românilor, nici statului român. Mai mult, este vorba despre un demnitar, plătit de statul român, cu peste 3.000 euro lunar.
>>> Revoltă în PSD Diaspora împotriva numirii lui Cârciu la DRP: ”Cum este posibil sa vinzi pe bani acest post… Ciolacu demisia!”

Cîrciu, ”șeful” de la DRP

”Nenorocirea” s-a întâmplat astăzi, tocmai de Ziua Limbii Române, când urmăream înregistrarea evenimentului „Congresul Diasporei 2023” ediția a X-a, înregistrare postată de către Biroul Relații cu Diaspora pe rețelele sociale.

Totul a fost în ordine până când secretarul de stat pentru românii de pretutindeni și președinte al PSD Diaspora, a luat cuvântul, ținând să menționeze, ca să fie bine auzit, că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni se ocupă de „politicele României … din lumea întreagă” și de faptul că la DRP „noi implementăm proiecte”.
>>> Pesedist cu studii dubioase la conducerea diasporei: Revoltă în PNL

Eu credeam că rolul principal al acestei instituții ar trebui să fie acela de a finanța proiecte care sunt implementate, într-adevăr, de către beneficiari, în afara granițelor țării, dar „conducătorul”, așa cum singur își arogă titulatura, a încurcat-o.

Totul sună ca o placă zgâriată, din partea celui care afirmă „eu însăși sunt unul dintre dvs.”, iar dacă nu era suficient, demnitarul de la DRP anunță audiența că a trăit în ultimii ani în România „fizic și mai puțin fizic”.

La aproape doi ani de când este demnitar „implementat” la cârma DRP ca un adevărat „conducător”, manifestarea comunicativă a domnului în cauză, trădează o mare problemă de formare a celor care conduc destinele Departamentului de comunicare al PSD, personal care cu știință sau din neștiință, livrează momente grotești prin colegul dumnealor, mare lider al PSD Diaspora și cum însuși a afirmat și „CONDUCĂTOR” al DPR.

Atât s-a putut și nimic mai mult de Ziua Limbii Române din partea maestrului de ceremonii de anul trecut de la ședințele PSD la Marea Neagră.

La mulți ani tuturor vorbitorilor de limbă română!

Aurelian MIHAI, deputat diaspora 2012-2016

Sursa, urmăriți aici video, min.56: https://fb.watch/mMhP39A2_Z/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
laura nasta

Soția unui milionar cunoscut din România, numită șefă la consulatul general din Bologna

Un camper explodează pe plajă la Olbia, moare un copil de 11 ani de origine română – VIDEO