in

Propunere de lege pentru părinții care muncesc în străinătate: obligați sa stea cel puțin 3 luni pe an împreună cu copiii lor

Părinţii care muncesc peste hotare ar trebui să fie obligaţi prin lege să stea cel puţin 3 luni pe an împreună cu copiii lor. Este propunerea Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa, care îi cere Guvernului român să modifice legislaţia şi să-i amendeze pe cei care îşi abandonează pruncii.

Sunt zeci de mii în această situaţie, mulţi ajunşi, deja la o vârstă, la care pot dezvolta tulburări, de comportament atrag, atenţia psihologii. Aceşti copii rămaşi în grija bunicilor se adună în fiecare zi, după ore, într-o clasă de la Scoala 141 din Bucureşti. Profesorii şi psihologii de la organizaţia „Salvaţi Copiii” încearcă să ţină locul părinţilor plecaţi din ţară. Îi ajută să-şi facă lecţiile şi se joacă împreună cu ei, relatează ProTv.

„Sunt marginalizaţi, discriminaţi inclusiv de ceilalati copii. Li se spun orfani, căpşunari. Ei înţeleg de aici că sunt diferiţi, că sunt altfel şi că nu sunt la fel de buni”, susţine Marian Rusu, psiholog Salvaţi Copiii.

Oficial, 80 de mii de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Mulţi dintre ei se simt abandonaţi şi suferă în tăcere. Tocmai de aceea, Federaţia Asociaţiilor de Romani din Europa cere guvernului să-i oblige pe aceşti părinţi să-şi petreacă cel puţin 3 luni pe an cu copiii. „Aceia dintre părinţi care nu vor petrece 3 luni cu copiii lor să fie amendaţi în prima fază, iar apoi să piardă drepturile de părinte„, explica Daniel Tecu (foto), preşedinte FADERE.

Din 2013, legea îi obligă pe părinţii care vor să plece la muncă în străinătate să anunţe serviciul de asistenţă socială cu 40 de zile înainte de a părăsi ţara. De asemene, autorităţile trebuie să ştie clar în grijă cui rămân cei mici pe perioada absenţei.Ţările în care lucrează cei mai mulţi romani sunt Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Voluntarii români în prima linie la Parma: ”A venit și rândul nostru să ajutăm Italia”

Nu vom mai sta la coadă la consulate. MAE a lansat serviciul on-line de completare a documentelor