E şi un minor printre cele două femei arestate de carabinierii de la unitatea din Piedimonte Etneo pentru furt calificat din locuinţe. Cătuşele au fost puse la mâinile Corneliei Horvath, de 44 de ani (foto), şi ale unei conaţionale de-ale sale de 15 ani.
În 12 septembrie, cele două românce au intrat cu abilitate în locuinţa unei femei de 90 de ani, invalidă, în centrul localităţii Piedimonte Etneo (Catania), încercând să fure obiecte preţioase şi bani.
Cele două hoaţe, gândindu-se că sunt singure, au început să scotocească prin sertarele şi dulapurile din sufragerie. Însă în camera de lângă se afla îngrijitoarea bătrânei care a telefonat la 112 denunţând cele întâmplate. Răufăcătoarele au încercat să fugă ieşind în viteză din apartament. O fugă zădărnicită de intervenţia imediată a militarilor care le-au blocat şi arestat imediat pe stradă.
Femeia de 44 de ani a fost dusă la închisoarea din Catania, în timp ce minora a fost însoţită la o comunitate din Giarre, la dispoziţia Autorităţii judiciare.