in

Concert de Crăciun la Roma 2022 – „Tradiții prin ochi de copii”

Programul complet mai jos ⬇⬇

Sâmbătă, 10 decembrie 2022, ora 17:30, Asociația italiană “Insieme per l’Athos–Onlus”, Accademia di Romania in Roma, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Radio România, cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și al Ambasadei Republicii Moldova în Italia, prezintă cea de-a VII-a ediție a Concertului de Crăciun intitulat „Tradiții prin ochi de copii”.

După cum precizează și Giuseppe Sergio Balsamà, președintele Asociației “Insieme per l’Athos–Onlus”, acest concert de Crăciun este un eveniment mult așteptat care, la șapte ani de la prima ediție, continuă să fie apreciat cu entuziasm și de publicul italian.

Colindele, deosebit de îndrăgite de românii care trăiesc sărbătorile de Crăciun departe de țara lor natală, atrag tot mai mult și interesul italienilor care recunosc în ele una dintre cele mai expresive manifestări ale culturii românești.

Cu aceeași curiozitate și participare emoțională care îi animă pe copiii români născuți în Italia, organizatorii doresc să se apropie de acest univers religios original pentru a împărtăși, prin intermediul colindelor, această pagină de străvechi tradiții populare transmise din generație în generație și a savura atmosfera de Crăciun.

La ediția din acest an, prezența pe scenă va fi îmbogățită de noi formații corale, din diferite parohii ortodoxe și catolice din Lazio: Corul Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim”, Corul Parohiei „Intrarea în Templul Maicii Domnului”, Corul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”, Corul Parohiei Catolice din Roma-Catolica, Corul de copii al Parohiei „Sfântul Ieremia Proorocul” din Guidonia, Corul Parohiei „Sfântul Ioachim și Sfânta Ana” din Tivoli și, în sfârșit, Corul de copii al Capelei Adormirii Maicii Domnului tot din capitala italiană.

În calitate de invitați, seara va fi însuflețită și de colindele celor două coruri venite din România special pentru acest concert. Primul este grupul „Am fost ș-om fi” din Ieud – Maramureș acompaniați de Dumitru Dobrican (taragot) și Sorin Rad (acordeon) – colindători care ne-au vizitat și în urmă cu trei ani, tot de Crăciun. Al doilea este Corul „Theotokos” al Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Brad 1- Hunedoara coordonat de dirijoarea Ioana Macsim și de părintele Alexandru Letea, cor înființat încă din anul 1993 și care a participat la numeroase Festivaluri și Concursuri de muzică sacră.

Spectacolul va fi prezentat în exclusivitate de trei copii români – Miriam Cosma, Teodora Șurubaru și Stefano Gravelli, toți născuți în Italia și foarte sensibili la tradițiile transmise de părinții
lor, dar și la cursurile de cultură și Civilizație Românească (LCCR) organizate în școlile din Italia și la evenimentele din parohiile ortodoxe.

Ediția din acest an a evenimentului „Tradiții prin ochi de copii” este promovată, între partenerii media, și de Gazeta Românească.

Concertul va fi transmis integral la data de 15 decembrie 2022, de la ora locală 19.00. (20.00 – ora României) pe paginile de Facebook ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Accademia di Romania in Roma, Asociației” Insieme per l’Athos”, Ambasadei României la Roma, Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, Ambasadei Republicii Moldova in Italia, precum și pe cea a postului național TVR Internațional și a televiziunii Trinitas TV.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
femeie lovita niqab

Italia, mamă de 29 de ani, lovită cu pumnul în fața copiilor și în indiferența totală a trecătorilor. ”Purtarea vălului nu este o crimă”

eveniment concert craciun

Haideți să simțiți căldura de acasă! ”Crăciunul este doar acasă”, eveniment organizat de Asociația Culturală română ”Decebal-Traian”