in

Razie la Anagnina, Bostacă protestează: „am chemat poliţia să facă ordine, tot pe mine m-au amendat”

Duminică, 27 martie, poliţiştii din capitala Italiei au demarat operaţiunea „Anagnina ȋn siguranţă”. Poliţiştii au sechestrat mâncarea şi băutura servită de Asociaţia Roma-nia ȋn parcul de lângă staţia de metrou, aplicând o amendă de 30.000 de euro. Au fost controlaţi şi frizerii români abuzivi, dotaţi cu lighenaşe, oglinzi şi foarfece, care propun, ȋn fiecare duminică, tunsori sub cerul liber în piaţa staţiei Anagnina.

Denunţuri, sechestrări şi controale

Operaţiunea a fost descrisă pe prima pagină a cotidianului „Il Messaggero”, ediţia de la Roma. Reportajul relatează pe larg detaliile cu privire la razia poliţiştilor italieni: au fost sechestrate produse alimentare şi controlate amănunţit furgonetele de lângă staţia Anagnina, care transportă săptămânal mărfuri către România. Apoi, poliţiştii au cerut actele la peste 50 de persoane aflate ȋn piaţă. Câţiva români, speriaţi de oamenii ȋn uniformă, au fugit în spaţiile verzi din împrejurimile staţiei de metrou. Alte furgonete  care conţineau aparate electro-casnice şi mobilier, gata să fie transportate în România, au fost puse sub sechestru, iar doi vânzători ambulanţi abuzivi de sucuri şi băuturi alcoolice au fost denunţaţi.

Ciardi „Situaţie intolerabilă”

In legătură cu operaţiunea „Anagnina ȋn siguranţă” a intervenit şi Giorgio Ciardi, delegat pentru Siguranţă al Primăriei, care vorbit despre o „situaţie intolerabilă”. Ciardi, citat de „Il Messaggero”, a declarat: „Operaţiunea complexă a pus în act o acţiune de control şi represiune a fenomenelor de ilegalitate şi degradare din zonă, în special pe timpul zilelor libere, când în aici se reunesc imigranţi de diferite etnii, ȋn special români şi albanezi, printre care s-au creat situaţii de tensiune”.

Frizerii ȋn aer liber

Trei frizeri abuzivi români au fost denunţaţi, ȋn cadrul aceleiaşi operaţiuni. Ei ȋşi ofereau serviciile imigranţilor la costul de cinci euro: „un adevărat salon în stradă, compus dintr-un taburet, un lighenaş cu apă şi săpun, oglindă, lame şi foarfece bineînţeles nesterilizate. La vederea agenţilor de poliţie, s-a declanşat fuga: frizerii fugeau cu echipamentele pe câmp, clienţii cu taburetele sau cu scaunele pliabile sub braţ îi urmăreau, iar agenţii erau pe urma tuturor. Agenţii de poliţie au pus sub sechestru echipamentele a trei bărbieri abuzivi români”- scrie cotidianul italian.

„Seminţe, ochelari, poşete şi anşoa”

In afară de alţi, alţi comercianţi au fost luaţi ȋn vizor de către poliţişti, ȋn timp ce ȋşi desfăceau mărfurile, ȋn special sucuri şi seminţe de floarea soarelui, „un trafic la limita legalităţii (…): aici poţi găsi de toate: pantofi, blugi, căciuli, ochelari, poşete, curele, treninguri. Nu lipsesc produsele tipice importate din ţările lor: carne, brânzeturi, salamuri, lapte, cutii cu ton şi anşoa. Dar şi ţigări, bere, vin şi tărie”.

O altă versiune despre razia de la Anagnina ne-a oferit-o, ȋn schimb, Daniel Bostacă, preşedintele asociaţiei „Roma-nia”, cu sediul la Anagnina:
„Pe data de 15 martie am depus o plângere la poliţia municipiului X al capitalei, unde am denunţat comercianţii abuzivi care vând băuturi spirtoase duminica, lângă spaţiul rezervat membrilor asociaţiei noastre. Am cerut ca autorităţile să vină să facă ordine. Pe 20 martie a avut loc un prim control al autorităţilor: ni s-au cerut şi nouă documentele şi autorizaţia, dar abuzivii nu au primit nicio amendă. Poliţiştii au revenit duminica următoare, mai precis pe 27 martie şi ȋn loc să-i controleze pe cei pe care i-am denunţat, tot pe noi ne-au controlat”.

Daniel Bostacă protestează: „Da, am primit o amendă de 30.000 de euro şi ne-au confiscat micii, muştarul berea şi sucurile. Iar pe cei şapte vânzători fără autorizaţie, români, albanezi şi italieni, i-au lăsat ȋn pace”. In legătură cu frizerii români controlaţi de poliţie, precizează că „sunt frizeri, membri ai asociaţiei noastre, dar „lucrează” pe cont propriu, ar trebui să aibă un atelier pentru a profesa”.

Amenda pe care Daniel Bostacă a primit-o nu este prima de acest fel. Acum doi ani, poliţia a pus sub sechestru furgonul asociaţiei şi a aplicat alte amenzi: „Poliţiştii ne-au amendat pentru că au aplicat regulamentul vânzării ȋntr-o piaţă publică, dar noi avem autorizaţie să de desfăşurăm activitatea ca asociaţie, deci nu cu scop comercial. O autorizaţie pe care am obţinut-o ȋncă din 2007, pe vremea primarului Veltroni”.

Pentru că se consideră victima unei nedreptăţi, Bostacă face un apel către reprezentanţii instituţiilor româneşti, pentru a obţine sprijin: „fac apel către Ambasada României şi către Departamentul Românilor de Pretutindeni, să se intereseze de ceea ce se ȋntâmplă la Anagnina. Mă apelez şi la preşedintele Giorgio Napolitano, care este garantul legii ȋn Italia”.

Piaţa din faţa staţiei de metrou Anagnina este frecventată ȋn fiecare duminică de câteva sute de români.

Foto: Articolul din Il Messaggero (1) Frizerii la Anagnina(2) , Daniel Bostaca impreuna cu Ramona Badescu, senatorul Viorel Badea si consulul Romaniei la Roma la Anagnina (3)

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

Afacerist italian milionar, anchetat ȋn România pentru o ȋnşelăciune de 437 milioane de euro

Ramona Bădescu: “La 20 de ani, eram urâtă, grasă şi făceam duş cu lumina stinsă”