Maria Tudose are 23 de ani, este originară din Ploieşti şi a venit cu părinţii în Italia când avea doar 13. În prezent este studentă la Florenţa, unde urmează cursurile facultăţii de Ştiinţe Politice – Relaţii Internaţionale.
Din anul 2010, Maria a creat un blog, denumit „Eu sunt femeie” care în prezent este citit de mii de persoane. Dintr-un hobby, blogul a devent centrul existenţei Mariei: „simt că cititoarele mele au nevoie de cuvintele mele. Fiecare postare mă reprezintă, n-aş putea renunţa la acest vis, la cititoarele mele, la scris.„. Pagina de Facebook a blogului are aproape 200.000 de înscrişi, iar fiecare postare primeşte mii de like-uri.
Am stat de vorbă cu Maria despre ea, familia ei, venirea în Italia, dar mai ales despre blogul „Eu sunt femeie”.
Maria, povesteşte-ne despre venirea ta în Italia.
«Am venit în Italia în anul 2004. Aveam 13 ani şi îmi amintesc momentul în care ne-am urcat în maşină. Lângă mine, cu ochii cât două mingiuţe, plângea sora mea mai mică cu 4 ani, Diana. Ţineam în braţe ursuleţul cumpărat din Metro, colorat şi pufos. Până în acel moment nu luasem în serios posibilitatea de a ne muta. Privind pe geam, m-am uitat mai atent şi am văzut locul în care mă jucam, prietenii mei, rudele mele, jucăriile mele. Parcă îmi venea să plâng, dar nu ştiam de ce. A fost o supărare care a durat câteva luni, cel mai important era faptul că eram toţi împreună.»
Care au fost motivele pentru care familia ta a decis să plece din ţară?
«M-a adus în Italia voinţa tatălui meu, bunătatea şi puterea mamei mele şi dorinţa lor de a ne oferi ceva mai bun. Familia mea este punctul meu de plecare. M-a durut faptul că părinţii mei s-au sacrificat de la bun început. Când m-am întors în România după circa un an, cineva mi-a spus că este mult mai uşor să pleci decât să rămâi în ţară. Atunci m-am izbit de un zid şi am înţeles că eu trebuie să îmi ajut părinţii, să dovedesc că sacrificiile făcute de ei au avut un rost, că au crescut două fete şi meritul este doar al lor.»
„Câteodată cred că nu sunt făcută pentru dragoste.”
Crezi că e stereotipul românului emigrat în Italia?
«Cred că mulţi au trăit asemenea sentiment. Aş vrea să îi văd mai puţini obosiţi, cu mai puţine responsabilităţi. Aici eşti singur, cel puţin la început. Aici trebuie să ştii în cine crezi, cu cine stai de vorbă şi cui ceri ajutorul. Nu te poţi baza pe ceilalţi, eşti doar tu şi familia.»
Cu ce te ocupi în prezent?
«Am studiat aici, momentan sunt înscrisă la Stiinţe Politice – Relaţii Internaţionale, lucrez în week-end de câţiva ani şi mă ocup de blog-ul meu, „Eu sunt femeie”. Sunt tânără, încerc să-mi construiesc un vis.»
De ce „Eu sunt femeie”?
«Familia mea este o familie plină cu femei. Bunicul meu are două fete şi patru nepoate, plus nenumărate mătuşi. Am crescut într-o lume a femeilor, printre poveşti de dragoste, dezamăgiri, succese şi înfrângeri. Îi datorez mamei mele tot ce este frumos în mine. M-a învăţat să iubesc oamenii, să fiu un om bun şi să nu-i rănesc pe ceilalţi. Să fac ceva util în viaţă, să nu las doar praf şi parfum în urma mea. Mi-a explicat că există nenumărate femei care suferă. »
Când a început „aventura” blogului?
«În septembrie 2010 a fost publicată pagina „Eu sunt femeie”, un proiect început cu o amică. Ulterior amica a renunţat şi eu am decis să transform ceea ce era până atunci o comunitate virtuală pentru fetele tinere, într-un blog jurnal, un loc în care îmi pot deschide sufletul în speranţa de a mă vindeca.
Scrisul vindecă oamenii. În scurt timp am schimbat tipologia paginii, a devenit o ascunzătoare pentru mine. În acea perioadă treceam printr-un moment greu din punct de vedere sufletesc. Am început să scriu şi simţeam că cititoarele mele aveau nevoie de cuvintele mele cum eu aveam nevoie de un loc pentru a mă vindeca. Am decis să nu renunţ, astăzi blogul „Eu sunt femeie” este o parte din mine. Fiecare postare mă reprezintă, n-aş putea renunţa la acest vis, la cititoarele mele, la scris.»
Ai avut ocazia să te întâlneşti cu cititorii tăi? Sunt multe conaţionale din Italia care te urmăresc?
«Cititoarele din Italia sunt circa 15.821. Îmi place să cred că oriunde s-ar afla, româncele ştiu că pe pagina mea găsesc o prietenă. Mi-au scris multe cititoare din Italia, majoritatea surprinse de faptul că, deşi nu locuiesc în ţară, am vrut să păstrez legătura şi să fac ceva pentru femeile din România. Prin pagină am cunoscut şi oameni care locuiesc în Italia şi astăzi îmi sunt prieteni, am reuşit să ne întâlnim şi să ne povestim. Ne leagă faptul că suntem români. Deşi n-avem nicio obligaţie unul faţă de altul, ne ajutăm între noi.»
Multe se regăsesc în cuvintele tale. E cheia succesului pe care o are blogul?
«Dacă aş putea, m-aş plimba prin toată Italia pentru a sta de vorbă cu fiecare. Femeile care locuiesc aici sunt femei care au cunoscut ce înseamnă sacrificiul pentru familie, sunt femei care s-au înjosit pentru un loc de muncă, dar şi-au păstrat demnitatea şi credinţa în Dumnezeu. Sunt femei care strâng bani pentru a trimite în ţară.
Îmi amintesc cum mergeam pe stradă şi o bătrână se sprijinea de o doamnă, care sigur avea grijă de ea. Vorbea jumătatea română, puţin italiană dar cu un glas blând îi explica bătrânei că trebuie să mănânce, altfel nu va rezista. Bătrâna o privea cu ochi mici şi obosiţi, dar mergeau braţ la braţ, încet, cu calm, fiecare cu grija familiei. Mi s-a făcut pielea găinii. Aceste femei au nevoie de ajutor. Au nevoie de un sfat, de îndrumare. Puţine îşi cunosc drepturile, majoritatea ştiu că au doar obligaţii.»
De unde îţi alegi subiectele?
«De obicei mă inspir de viaţa de zi cu zi. Oamenii care îmi stau aproape, îmi citesc postările şi înţeleg dacă am un moment în care prefer liniştea şi singurătatea. Sunt un caracter schimbător, îmi place să stau printre oameni, dar la un moment dat simt nevoia de a mă îndepărta de toţi, de a închide uşa camerei şi de a sta în linişte. Strâng gânduri, momente, amintiri şi le scriu. Niciodată n-am putut scrie într-un caiet, cuvintele îmi vin pe moment şi pentru că sunt un om dificil, rareori citesc ceea ce scriu, altfel aş da peste nenumărate gânduri pe care probabil le-aş schimba. Mă inspiră oamenii care fac parte din prezentul meu, cei care au trecut prin viaţa mea, dragostea şi viaţa.»
Ne vorbeşti şi despre proiectele de viitor pe care le ai?
«Este o întrebare cam grea, pentru că sunt puţin superstiţioasă. În ultimii ani am învăţat pe pielea mea să nu-mi mai fac planuri; asta nu înseamnă că n-am dreptul la vise. Am buzunarele pline, dacă stau să caut, în primul rând îmi doresc o carieră în diplomaţie, ambasadă sau consulat. Mă simt legată ţării mele şi chiar vreau să ajut cetăţenii români din Italia. Este un vis destul de mare, deseori parcă mă depăşeşte şi am impresia că s-ar putea să n-ajung atât de sus dar vreau să lupt, să dau tot ce pot şi sper din suflet să reuşesc.»
În privinţa blogului? Vei continua să scrii?
«În privinţa paginii, îmi doresc cât mai multe proiecte pentru susţinerea femeilor din străinătate şi din România. Spre exemplu un proiect important pentru mine ar fi o colaborare cu Gazeta Românească, poate împreună putem ajuta şi susţine femeile din Italia şi nu numai.»
Te-ai gândit să publici postările de pe blog într-o carte?
«În ultimul buzunar am ascuns visul unei cărţi dar nu vreau să mă grăbesc. Fiecare lucru are o prioritate şi prefer să fac orice cu bun gust şi într-un mod plăcut. Consider că mai am de crescut, de cunoscut oameni, de învăţat. Nu mă consider scriitor, dar aş vrea să public o carte pentru cititoarele mele şi pentru sufletul meu, să ştiu că rândurile mele vor rămâne ascunse în biblioteca cuiva.
Peste toate aceste proiecte, există altele şi mai importante: să rămân om, să mă bucur de viaţă, să fiu modestă şi iubitoare, să nu fac rău nimănui şi să ajut cum şi cât pot. Mulţumesc pentru această şansă, sunt bucuroasă, mă simt un om norocos pentru că am ocazia de a-mi spune povestea, deşi aceasta nu are nimic spectaculos.»
Andi Rădiu
www.facebook.com/MaryA.Crystiana
www.facebook.com/EuSuntFemeie
www.eusuntfemeie.com
