TVR International a derulat în perioada 6-24 iunie concursul „Promovează Român(IA) oriunde te-ai afla!”, printre câştigători fiind şi o româncă din Italia. Anunţul a fost făcut chiar de ziua universală a iei, 24 iunie, pe locul 3 clasificându-se Iuniana Daniela Popescu, o româncă de 39 de ani, originară din Caracal, în prezent rezidentă în Toscana, în localitatea Santa Croce sull’Arno.
Românca este de 10 ani în Italia, activează ca operator intercultural şi ori de câte ori are ocazia colaborează cu alte asociaţii culturale. „Nu sunt membră în nicio asociaţie românească dar când am ocazia mă alături lor la evenimentele care promovează cultura şi tradiţiile româneşti”, ne-a spus ea.
„Activez într-o asociaţie italiană, ca operator intercultural. Fac această meserie cu mare plăcere pentru că sunt puse mereu în dicuţie chestiuni cu care se confruntă în special străinii din Italia, şi aici mă refer la stereotipuri, prejudecăţi, rasism.” a completat românca.
Iuniana ne-a povestit despre participarea la concurs. „Am văzut pe site-ul TVR concursul, mi-am propus să particip, deşi nu m-am gândit nicio clipă că pot câştiga. Am luat-o ca pe o provocare. După ce am văzut că am susţinerea multor prieteni m-am înscris şi după două zile am fost acceptată. Rezultatul l-am primit prin mail, pe 24 iunie, chiar de ziua iei.”
„Premiul este o ie foarte frumoasă, executată de o firmă, sponsor al concursului, IIANA. Din toată aventura asta, ceea ce mi-a plăcut a fost corectitudinea organizatorilor. Au ţinut cont dacă promovarea candidaţilor este corectă şi au fost cazuri când unele participante au fost descalificate.”
Iată cum descria Iuniana Popescu ia, pe site-ul concursului: „De ce îmi place IA? Pentru că înseamnă doar şi numai RomânIA. A fost, este şi va rămâne paşaportul nostru cultural. Este unică, aşa cum devenim noi unici, atunci când o purtăm, în toate colţurile lumii. Când îmbrăcăm ia, îmbrăcăm tradiţia şi cultura românească. Îmbrăcam istoria Reginei Maria. Tradiţia neamului nostru. O port şi o arăt cu mândrie aici unde sunt. Povestesc cu drag istoria ei în toate instituţiile de învăţământ, unde îmi desfăşor activitatea (Italia). Arăt că România este şi altfel. Vă mulţumesc pentru iniţiativă şi pentru şansa pe care ne-aţi dat-o, de a ne ,,exprima” vizibil. P.S. La origini sunt olteancă şi aşa voi rămâne!”
Andi Rădiu