in

Susanna Camusso despre “Masacrul de pe şantiere”

“A căzut de pe acoperişul unei clădiri pe care o restructura şi a murit pe loc, la Frascati. Lucra la negru, pentru un patron italian”- Roxana Ciubotaru povesteşte cum a murit, ȋn ajun de Crăciun, cel mai bun prieten pe care ȋl avea ȋn Italia: Dumitru Mihai, muncitor român de 35 de ani. Roxana a fost cea care a trebuit, ȋmpreună cu Daniel Grigoriu de la sindicatul Fillea Cgil, să ia legătura cu familia românului, ȋn ţară, unde trimitea bani pentru cei patru copii pe care ȋi avea Dumitru.

Liviu, Ciprian, Dumitru

Alături de Dumitru, alţi români şi-au pierdut viaţa ȋn ultimele luni pe şantierele din Italia. Liviu, Ciprian, Dumitru. Lor şi altor muncitori italieni şi străini le-a fost dedicată campania sindicatului CGIL – Fillea“Nu se trăieşte numai cu pâine, unii mor pentru a şi-o câştiga”, ȋncheiată pe 28 martie, la Roma.

Pe afişele campaniei, au fost tipărite numele ultimelor victime pe şantierele din Italia, dar campania a fost dedicată şi sutelor de muncitori ȋn construcţii care s-au accidentat ȋn 2010.

Susanna Camusso: “Alături de victime”

Alături de Roxana Ciubotaru, ȋn faţa celor peste o sută de muncitori prezenţi la eveniment, a intervenit Susanna Camusso, secretarul general CGIL– cel mai important sindicat din Italia, cu peste 6 milioane de membri. Camusso a rămas impresionată de mărturia româncei şi a ţinut să-i amintească pe toţi muncitorii imigranţi victime ale unui adevărat “masacru pe şantierele din Italia”.

“Am ascultat-o pe prietena românului decedat pe 24 decembrie: a spus că mulţi italian cred că imigranţii au venit să le fure locurile de muncă. S-a văzut, ȋnsă, că printre cei care mor pe şantiere sunt şi mulţi imigranţi, care fac parte dintr-o categorie şi mai defavorizată”- a declarat pentru Gazeta Românească Susanna Camusso, la terminarea conferinţei.

Angajat post mortem

Walter Schiavella, secretar naţional al Sindicatului CGIL ȋn construcţii– Fillea, a ţinut să amintească un alt caz dramatic: cel al românului de 44 de ani decedat pe şantier la Como, pe 18 martie, strivit de o grindă şi angajat post mortem de patronul său: “după o săptămână poliţiştii au dovedit vinovăţia patronului, care a fost arestat”.

Norme de protecţie a muncii

L-am ȋntrebat pe Roberto Cellini, secretar general Fillea Lazio şi Roma, ce este de făcut pentru a preveni asemenea cazuri: “prontre străini, românii deţin tragicul record de accidente pe şantiere. Bilanţul este datorat şi faptului că foarte mulţi români lucrează ȋn domeniul construcţiilor. Numai la Roma,. Trebuie insistat asupra campaniilor de informare cu privire la normele de securitate a muncii şi pe prevenire. Mulţi români lucrează la negru şi prin urmare nu participă la cursurile obligatorii pe care firma de construcţii trebuie să le ţină pentru toţi angajaţii. Noi am organizat atât cursuri de limbă italiană, cât şi cursuri de protecţia muncii şi sperăm că in viitor numărul accidentelor să scadă”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Votul prin corespondenţă, respins de Comisia juridică a Senatului

Crucifixul, expus, ȋn continuare, ȋn şcolile din Italia