in

Lacrimi pentru un român fără adăpost din Italia, mort de Bobotează

„Care este valoarea vieții unui român fără adăpost? Adio lui Marian Pipirea”, este titlul unui articol din presa locală italiană despre un om al străzii care a murit în Italia. Românul este astăzi plâns de comunitatea care ajunsese să îl îndrăgească.

Marian Pipirea, un român fără adăpost care trăia la Fano, în regiunea Marche, Italia, a murit în ziua de Bobotează. Într-un articol comemorativ, presa locală are doar cuvinte de laudă la adresa românului credincios şi bun care i-a impresionat pe italieni.

„Are o mare valoare pentru că se măsoară în ceea ce a lăsat în urmă şi eu spun că a fost ceva grozav. Am trecut pe lângă locul unde stătea el pe pasajul superior din punctul de plecare al pasarelei acoperite peste calea ferată. De fiecare dată am încercat să-l ajutăm şi în schimb ne-a zâmbit, ne-a dat sfaturi şi ne-a vorbit în italiana stâlcită de amprenta ţării sale.

A dormit în gara din Milano şi acum ajută persoanele fără adăpost. „Am vrut să mor”, spune românul

A fost imposibil să nu înveţi ceva de la el, din seninătatea discursului şi glumele lui care meritau ascultate. Mariano, dar astăzi am aflat că îl cheamă Marian, s-a stins din viaţă pe 6 ianuarie în ziua de Boboteaza şi nu cred că este o coincidenţă, cu atât mai mult că nu cred în întâmplare”, se arată într-un articol intitulat „Care este valoarea vieţii unui român fără adăpost? Adio lui Marian Pipirea”, scris de jurnalista Monica Baldini, relatează Adevărul.

Român fără adăpost mort în Italia. „Ne-a oferit ocazia să fim darnici”

Jurnalista italiană spune că Marian era un om credincios, bun şi binevoitor. El avea „ tenul măsliniu şi dinţii albi” şi stătea adesea ghemuit, cerşind, într-un „pătrat de beton”, pe marginea trotuarului de pe bulevardul Viale Cesare Battisti, unde acum se află un buchet de flori.

„Marian avea inima deschisă, poate că o curăţase, o construise, o întreţinuse. Era vesel, paşnic, blând, ne-a întâmpinat ca pe nişte „prieteni”, avea sentimentul fericirii, al sănătăţii şi ne-a oferit ocazia să fim darnici. Ne-a adus un omagiu cu prezenţa lui, ne-a permis să ne perfecţionăm şi să ne aplecăm să dăm”, menţionează jurnalista.

Monica Baldini şi-a încheiat articolul cu un mesaj de rămas bun la adresa românului iubit de italieni.

„Călătorie plăcută Mariano sau Marian şi urcă cât mai sus pentru că ştii că biletul este complet gratuit! Mulţumim pentru ceea ce ne-ai lăsat, mulţumim din inimă. Viaţa este viaţă şi deţine un mister în sine, îşi arată măreţia chiar şi în simpla mizerie”, se mai arată în articol.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
medic amenintat cu moartea

Italia, medic renumit, care promovează vaccinul, amenințat cu moartea

super green pass in Italia

Începând de azi, în Italia a intrat în vigoare Super Green Pass: acces doar pentru vaccinați sau vindecați