in

Senatorul Viorel Badea vrea monument pentru români la Hollywood

Senatorul de diaspora Viorel Badea (PNL) a anunțat că a discutat cu primarul din Hollywood pentru amplasarea unui monument dedicat românilor din Statele Unite.

„La ultima deplasare externă, prilejuita de întâlnirea cu comunităţile de români din statul Florida, una dintre întrevederile pe care le-am avut a fost cu primarul oraşului Hollywood, Josh Levy. În contextul unui dialog fructuos cu edilul american, am discutat inclusive despre necesitatea colaborării cu numeroasele comunităţi de imigranţi, printre acestea fiind şi cea a românilor din Hollywood, dar şi din întregul stat Florida.

Coloana infinitului sau Masa tăcerii

Având la bază un proiect cultural iniţiat împreună cu Consulatul General al Romaniei la Miami şi susţinut de omul de afaceri de origine română Dragoş Sprînceană, i-am propus primarului din Hollywood să amplaseze în unul dintre locurile publice din oraşul american, un simbol al comunităţii române, cum ar fi o replică a „Coloanei infinitului” sau a „Mesei tăcerii”.

Adică un element de reprezentare identitară pentru numeroasa comunitate româneasca din această urbe multiculturală”, a declarat Viorel Badea, preşedintele PNL Diaspora şi şef al Comisiei de cultură din Senat, într-un comunicat de presă citat de Adevărul.

Liberalul a precizat care ar fi planul său, astfel încât să existe o reprezentare corectă a tuturor celor care trăiesc în oraşul american. „Pentru a fi o reprezentare cât mai echilibrată a celor care locuiesc sau muncesc în acest oraş, i-am sugerat primarului Josh Levy că ar putea să reuneacă într-un mare parc public mai multe elemente reprezentative ale unor naţiuni care conlocuiesc în Hollywood, astfel încât fiecare dintre aceste comunităţi etnice să fie recunoscute pentru contribuţia lor la dezvoltarea oraşului Hollywood”, a completat Badea.

Invitație în România pentru primarul din Hollywood

Preşedintele Comisiei de cultură din Senat l-a invitat pe primarul Hollywood-ului în România. „Totodată, în acest context, i-am adresat primarului Levy invitaţia de a vizita România, urmând ca Excelenţa Sa să decidă care va fi calendarul acestei deplasări în România.

Astfel, edilul ar urma să vină atât în Capitală, intenţionând, totodată, să se deplaseze şi în localitatea Baia Mare, oraş cu care Hollywood-ul este deja înfrăţit.

Între timp, împreună cu domnul Dragoş Sprînceană şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Florida vom lansa o rundă de consultări pentru a decide care monument s-ar potrivi cel mai bine pentru a fi expus într-un parc din Hollywood, obiect de artă care să reprezinte cel mai bine naţiunea română răspândită în toate colţurile lumii”, a conchis preşedintele PNL Diaspora.

Scandal la PNL Diaspora, acuzații grave aduse senatorului Viorel Badea: ”Ne-am săturat de politicieni din ăștia de fațadă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]
migratie balcani

Balcanii se depopulează. „Mai bine sclav în străinătate pe 2.000 euro decât acasă pe 300”

Daune de la vaccinul Covid, Ministerul Sănătății din Italia NU le recunoaște: „Ai murit? Problema ta”