Trei români au fost arestaţi pe 16 iunie de carabinierii din Savona pentru furturi de la un bancomat. Aurel Popescu, de 38 de ani, şi fraţii Marian şi Robert Stoica, de 38 şi respectiv 42 de ani, luau în vizor întodeauna persoane în vârstă.
Modul de operare era mereu acelaşi: unul se plasa în faţa bancomatului prefăcându-se că ridică bani, un al doilea se ocupa de blocarea uşii automate lăsând-o deschisă în timp ce un al treilea stătea de şase. Când victima aleasă intra în anticamera băncii pentru a ridica numerarul era monitorizată cu atenţie şi, imediat ce aparatul urma să scoată banii, bărbatul care se prefăcea că efectuează o ridicare lăsa o bancnotă de 20 de euro să cadă la pământ.
În numai două zile au jefuit 14 bancomate prin metoda ”cash trapping”
În acel moment se declanşa înşelătoria: „Vedeţi că v-au căzut nişte bani” era fraza pe care o pronunţa românul pentru a distrage atenţia bătrânului care, necunoscând intenţiile rele, se aplica să-i ridice. În acea fracţiune de secundă românul smulgea banii victimei din aparat şi cardul şi ieşea în grabă profitând de uşa ţinută deschisă de complice.
Fraude la bancomate, 22 de români arestați
Cu această stratagemă, potrivit carabinierilor, cei trei ar fi dat multe lovituri. Văzând că banda acţiona mereu în acelaşi interval orar, între 12 şi 12.30, militarii, în civil, s-au postat în faţa ghişeului bancomat cu speranţa de a-i putea prinde asupra faptului. Şi aşa s-a întâmplat pe 16 iunie dimineaţa când carabinierii i-au reţinut înainte să poată fugi din bancă.
Varese, au jefuit cinci bănci cu un briceag
Verificările au permis şi să se descopere că românii, pe lângă faptul că furau banii şi cardurile victimelor, pentru a le face şi mai confuze le lăsau cardul electronic al victimei precedente. Când bătrânul înşelat nu vedea banii, gândindu-se la o eroare, insera din nou cardul şi, fără a-şi da seama că nu era al său, tasta codul secret.
Făcând astfel, la a treia eroare, cardul era reţinut de bancomat şi bătrânul, în loc să înţeleagă că a fost jefuit se gândea că pur şi simplu a greşit. Numeroasele anomalii la acelaşi bancomat i-au făcut bănuitori pe militarii care au înţeles ce se întâmpla cu adevărat. Nu este exclus ca lista de furturi de care sunt acuzaţi să se mărească.