in

A ucis o atletă la Roma, aruncând-o de pe un pod: român condamnat la 16 ani închisoare

Un român a fost condamnat la 16 ani de închisoare, pentru uciderea atletei Imen Chatbouri, pe care a aruncat-o de pe Ponte Sisto, la Roma.

A împins-o de pe parapetul Lungotevere dei Vallati pe (fosta) campioană tunisiană la atletism Imen Chatbouri, „uitată de țara de origine”, după cum a amintit-o Parchetul. Curtea cu Juri din Roma l-a condamnat pe la 16 ani de închisoare pe Ștefan Iulian Catoi, român de 28 de ani, acuzat de omor voluntar.

Tragedia datează din 2 mai 2019.

Sentința a fost pronunțată după două ore de discuții în camera de consiliu la finalul cărora judecătorii au exclus agravanta de premeditare din acuzațiile împotriva lui Catoi. Acesta își împărțea viața între munca de însoțitor și nopți de playboy.

Acuzația de premeditare fusese formulată procurorul Antonio Verdi, care solicitase pedeapsa pe viață pentru asta.

Decizia Curții i-a permis lui Catoi să obțină o reducere de o treime la pedeapsă, la care învinuitul ar fi avut dreptul cu procedura simplificată.

O procedură alternativă care poate fi accesată – așa cum prevede reforma din 2019 – la cererea apărării, dar numai dacă Parchetul, contrar celor întâmplate în speță, nu contestă circumstanțe agravante care prevăd închisoarea pe viață.

Excluzând agravanta de premeditare, Catoi a fost găsit vinovat de omor simplu și a obținut beneficiile procedurii simplificate, fiind condamnat la 16 ani. Instanța a mai stabilit ca după executarea pedespei, Catoi să fie expulzat din Italia, potrivit Corriere della Sera.

Campioană de atletism omorâtă de un român, a aruncat-o de pe podul Sisto, din centrul Romei

Noaptea crimei

Ultimele ore ale lui Imen au fost cele din noaptea de 2 mai de acum doi ani. Într-o berărie din via Mattia Battistini, în Boccea, fosta sportivă – Misciù pentru prietenii săi – îl întâlnește pe Catoi.

Este prima dată când cei doi se văd. Imen, 36 de ani, antrenor personal într-un centru sportiv, locuiește de peste zece ani în Italia, după ce și-a ales Roma ca oraș adoptiv după gloriile trăite la începutul noului secol, câștigând campionate tunisiene și campionate la atletism feminin africane.

În acea seară din 2019 ea este la masă cu iubitul ei, un olandez. Catoi se alătură și cei trei se deplasează în centru pentru un tur al locurilor. Iubitul este enervat de prezența românului, care o curtează pe Misciù și ea acceptă. Olandezul pleacă supărat. Imen, însă, nu intenționează să rămână singură cu Catoi și pleacă și ea. Cei doi, criminalul și campioana, se reîntâlnesc pe Podul Sisto, în jurul orei 3. Pe pod, imaginile îl arată pe român împingând-o (din motive care rămân necunoscute) pe Misciù în gol.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 59 In medie: 4]
descantec roman italia

Descântec de 30.000 euro. Un român a convins o femeie din Italia că e blestemată

roman beat distrus masina politiei

Arestat la Roma, s-a urcat băut la volan și a făcut praf o mașină a poliției