in

VIDEO Povestea Marianei l-a impresionat pe Papa Francisc. «Trăiesc cu morfină»

”Vrem să-i cerem Domnului să asculte strigătul nostru și să vină în ajutorul nostru. Să nu uităm că prima marginalizare de care suferă cei săraci este cea spirituală”, a spus Papa Francisc la întâlnirea cu câteva sute de oameni săraci din diferite țări, organizată vineri, 12 noiembrie 2021, la Assisi, în contextul Zilei mondiale a săracilor. Una din mărturiile ascultate de papa a fost dată de o mamă româncă, Mariana, rănită, dar nu învinsă de furtunile vieții, scrie Vatican News.

Printre mărturiile împărtășite, s-a aflat și mărturisirea emoționantă a unei femei din România, Mariana, care, în furtunile vieții, a ajuns pe scaunul cu rotile, dar nu și-a pierdut credința, găsind susținere din partea medicilor, a preoților și a Bisericii catolice din Italia.

Mariana este bolnavă și nevoită să trăiască cu un infuzor de morfină pentru a-și alina măcar o mică parte din durere.

„Chiar dacă durerile mele sunt foarte puternice, sunt toată umflată și nu mai pot rezista pe acest scaun, sunt fericită să fiu astăzi aici, să vă cunosc personal. Sunt româncă, mă numesc Mariana și am 43 de ani.

Am ajuns în Italia acum 15 ani din România, pe 6 iunie 2006, să fiu îngrijitoare, lăsând acasă doi copii de 6 și 8 ani, din voia soțului meu, împotriva voinței mele, în căutarea unei vieți mai bune, alta decât sărăcia în care am trăit. În 2008 mi-am pierdut soțul după o boală scurtă și gravă. După ce a murit soțul meu, am luat copiii și m-am întors în Italia să locuiesc aici”, şi-a început Mariana povesea în fața Suveranului Pontif.

Un tânăr din România a fost sfințit preot de Papa Francisc. «Dorința mea de a deveni preot a apărut din copilărie»

„Câțiva ani mai târziu a început drama mea, un sindrom dureros devastator care a atacat coloana lombară și membrele inferioare. Au numit-o durere benignă pentru că nu a provenit dintr-o tumoare, dar a fost suficient de devastatoare încât să-mi afecteze familia și viața profesională.

Am fost sfătuită să fac o operație care, însă, în loc să-mi rezolve boala, mi-a provocat o afectare gravă care mă obligă la semiinfirmitate și care îmi dă dureri mari care nu dispar nici cu medicamente puternice. Am mai făcut zece operații pentru a încerca să-mi îmbunătățesc starea, dar fără rezultat”, a spus românca.

„Planul lui Dumnezeu nu dă niciodată greș, Maria”

Deşi problemele deveneau tot mai grele şi apăsătoarea, Mariana nu şi-a pierdut credinţa şi nu s.a lăsat doborâtă.

„Nu aveam bani și am luat cu mine doi copii, care au mers la școală, și nu a fost ușor. La un moment dat am fost nevoită să-mi părăsesc locul de muncă, eram în disperare. Dar în spate era o persoană care îmi spunea mereu „Planul lui Dumnezeu nu dă niciodată greș, Maria”. Cei de la Caritas au început să mă ajute cu pachete de alimente, cu ajutoare economice, care mi-au permis să mă descurc demn. Datorită unor doctori pe care mi-a pus Dumnezeu în cale, am făcut o mulțime de investigaţii şi tratamente care costau foarte mulți bani, dar ei le-au făcut gratuit. Mereu am fost credinciosă, în fiecare seară înainte de culcare, m-am rugat și mă rog la Dumnezeu înainte de a-mi da sănătate, să-mi dea puterea să-mi cresc copiii”, a mai povestit românca.

În ciuda tuturor greutăţilor, Mariana nu și-a pierdut credința și i-a spus-o Sfântului Părinte și celor prezenți.

„Copiii mei au acum 24 și 22 de ani. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acești doi băieți buni pe care i-am crescut cu o mie de greutăți. Acum fac de toate, mă îngrijesc, au grijă de casă, gătesc, spală hainele, fac cumpărături, îmi fac baie, mă îmbracă. Puterea acestei Golgote ne este dată de Iisus, pentru că sufăr de zece ani și El nu m-a părăsit. Chiar dacă sănătatea nu și-a revenit, zi de zi suport aceste dureri cu o doză de morfină despre care medicul spune că este o doză de cal. Care îmi ia abia 20% din durere. Mulțumesc tuturor italienilor care m-au ajutat, au fost mulți, mulțumesc medicilor care îmi sunt aproape, mulțumesc lui Don Edoardo care nu m-a abandonat niciodată și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-o dă”, şi-a încheiat povestea Mariana.

După confesiune, Papa s-a apropiat de femeie, spunându-i cuvinte de îmbărbătare iar Mariana i-a sărutat mâna Suveranului Pontif.  Românca a fost aplaudată de către cei prezenţi în biserică.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4]
parasta dan petresu Olbia

Parastas la Olbia, la 40 de zile de la prăbușirea avionului familiei Petrescu

ponte indiano firenze

Toscana, eroi pentru o zi, au salvat de la înec o tânără și câinele ei