in

Discriminare la concursuri publice

Tribunalul din Bologna a decis: Ministerul de Interne nu putea să excludă candidaţii străini de la concursul din 2007 pentru 650 de auxiliari (coadiutori) pe lângă prefecturi şi chesturi. Potrivit judecătorului de muncă din Bologna, profilul profesional al auxiliarului administrativ nu implică exercitarea funcţiei publice şi de aceea poate fi încredinţat şi lucrătorilor fără cetăţenie italiană. Decizia a venit în urma plângerii prezentate de o româncă şi o sârboaică, excluse de la concurs.

Concursul organizat în 2007 de Ministrul de Interne pentru angajarea a 650 de persoane pe postul de ajutor administrativ contabil, cu contract pe timp determinat, pentru necesităţile Biroului unic pentru imigraţie de pe lângă Prefecturi – Oficii teritoriale ale Guvernului cât şi oficii ale Chesturilor, prevedea printre cerinţe posesia cetăţeniei italiene.

Două cetăţene străine, una româncă şi cealaltă sârboaică, după ce au primit refuzul de înscriere la concurs din partea Ministerului, s-au adresat Tribunalului din Bologna care le-a dat dreptate, stabilind că excluderea lor din concurs este un act discriminatoriu. Ministerul a atacat sentinţa, dar în final judecătorul de muncă de la Tribunalul din Bologna le-a dat dreptate definitiv şi irevocabil celor două candidate excluse.

Potrivit judecătorului din Bologna, cetăţenii străini pot fi excluşi de la locuri de muncă în cadrul Administraţiei Publice numai când este vorba de exercitarea de puteri publice sau dacă este vorba de funcţii care ţin de siguranţa naţională, caracterizate de definitivitate şi continuitate, în timp ce în concursul obiect al recursului era vorba, mai mult decât orice, de contracte pe perioadă determinată.

În particular, în ce priveşte cetăţeana româncă, principiul egalităţii de tratament – a precizat judecătorul – este stabilit de art. 19 din decretul legislativ nr. 30/2007 de adoptare a directivei comunitare nr. 2004/38. Pentru cetăţeana sârboaică, în schimb, principiul egalităţii de tratament la acesul la muncă este stabilit de Convenţia OIL nr. 143/75.

Stabilind discriminarea, tribunalul a acceptat şi cererea de despăgubire a daunelor: deoarece pe timpul procesului Ministerul de Interne le-a oferit celor două cetăţene străine un loc de muncă asemănător, sentinţa a stabilit despăgubirea în măsura echivalentului retribuţiilor neîncasate de la data la care ar fi putut fi angajate până la cea în care au început să lucreze efectiv.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Partidul Naţional al Străinilor din Italia, condus de o româncă

Ministrul Ioan Botiş: Peste 5.000 de români au plătit retroactiv pentru pensii