Ministrul Justiţiei din România, Robert Cazanciuc, a efectuat o vizită oficială la Roma în perioada 15-16 mai. Joi 15 mai, oficialul român s-a întâlnit cu omologul său italian, Andrea Orlando, cu care a examinat, între altele, situaţia deţinuţilor români din Peninsulă şi a analizat posibilitatea transferului deţinuţilor români din Italia.
A doua zi, vineri 16 mai, ministrul Justiţiei a efectuat o vizită la penitenciarul Rebibbia din Capitala Italiei. L-am contactat pe Gabriel Rusu, mediator cultural la închisoarea Rebibbia Maschile, sectorul masculin, pentru a afla mai multe detalii. Gabriel desfășoară această activitate în penitenciar din 2009, în cadrul proiectului “Intervenții de mediere culturală pentru susținerea drepturilor deținuților străini” al Comunității Sant’Egidio.
Gabriel Rusu, de câte ori a venit un oficial român de un asemenea rang în inchisoarea unde lucrezi ca mediator cultural?
«De când lucrez la Rebibbia, este prima dată când un ministru român vine în vizita oficială la Rebibbia, unul dintre cele mai mari penitenciare din Italia. Este un semnal pozitiv al autorităților noastre, întrucât în ultimii ani s-a vorbit des în mass-media despre situația deținuților străini.»
Cum au primit deţinuţii această vizită? Au avut posibilitatea de a-i adresa întrebări ministrului? S-au plâns de ceva?
«Domnul ministru a vizitat câteva secții interne fiind însoțit de Directorul peniteciarului, Mauro Mariani, de Administratorul Regional, Maria Claudia Di Paolo, cât și de Comandantul Poliției Penitenciare din institut.
A putut vedea, în parte, condițiile în care trăiesc deținuții români având chiar posibilitatea să vorbească cu câțiva dintre ei. Aceștia au fost inițial surprinși de această vizită, pentru că deținuții români nu prea sunt obișnuiți cu vizitele oficiale ale autorităților noastre și erau bucuroși să vorbească despre situația lor. Au avut și plângeri de care sunt sigur că domnul ministru va ține cont.»
Care este situaţia românilor din închisori? Scade sau creşte numărul lor?
«Situația românilor din închisori este aceeași cu a tuturor deținuților: grea. În primul rând problema supraaglomerării, condiție pe care o găsim în toate penitenciarele italiene. Și mai greu este pentru românii care nu au familia sau rudele în Italia, pentru că nu au posibilitatea de a face colocvii cu cineva apropiat care să se intereseze de situația lor.
Factorul psihic, moral este determinant în suportarea condiției de condamnat, iar sprijinul familiei este fundamental. Desigur, ei au dreptul să sune acasă în România sau să primească pachete și scrisori. Numai că prezența fizică a familiei îi ajută să depășească momentele dificile prin care trece un deținut; mai ales cei cu condamnări lungi. În prezent la Rebibbia se găsesc circa 200 de deţinuţi români, un sfert din totalul deținuților străini. O cifră care se menține de câțiva ani.»
Exista posibilitatea ca deţinuţii români să-şi ispăşească pedeapsa în ţara de origine. Câţi apelează la această posibilitate?
«Potrivit Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1988, persoanele condamnate în Italia au dreptul să solicite transferarea pentru executarea pedepsei în România. Pot beneficia de transfer numai în cazul în care hotărârea judecătorească este definitivă. Această cerere este examinată de către Ministerele de Justiție din cele două State, care îşi vor da acordul la transferarea deținuților.
Sunt puțini românii care formulează această cerere. În general sunt cei care nu au pe nimeni în Italia și vor să fie trimiși în România pentru a fi mai aproape de familie. În plus, de multe ori procedura de transferare durează câteva luni bune, ceea ce îi descurajează pe mulți să facă cererea. Depinde de durata condamnării.»
„Personal, nu am întâlnit niciodată la Rebibbia vreun funcționar consular”
Deţinutii români constituie categoria cea mai vinovată de imaginea proastă a românilor în Italia. Ai auzit vreodată declaraţii de regret pentru că au făcut de râs comunitatea şi ţara de unde vin?
«Nu pot face o astfel de afirmație, precum că deținuții sunt responsabili de imaginea proastă a românilor în Italia. Ei deja plătesc cu închisoarea pentru ceea ce au comis și se simt vinovați numai pentru acest lucru. Nu putem însă să-i condamnăm și pentru efectele colaterale. Mai ales că procentajul deținuților este net inferior în comparație cu marea majoritate a românilor care lucrează onest în această țară.
Dacă avem o imagine bună sau proastă depinde de fiecare român din Italia. Eu cred că mediatizarea excesivă și limbajul impulsiv folosit în prezentarea faptelor de cronică neagră la adresa românilor ne-a afectat cel mai mult. Mai rău este că nu s-a intervenit prompt de fiecare dată la nivel oficial și legal pentru a denunța actele de denigrare publică la adresa poporului român în general. Exemplele le găsiți în nenumăratele articole publicate încă din 2007, în transmisiuni tv, în declarațiile anumitor persoane publice și politicieni italieni, etc.»
Consulatul se interesează de problemele românilor din închisori?
«Cred că acest aspect îl puteți discuta direct cu cei delegați din cadrul consulatului. Personal, nu am întâlnit niciodată la Rebibbia vreun funcționar consular. Iar românii se rezumă câteodată numai în a-mi cere adresa ambasadei sau a consulatului. »
În ce constă activitatea ta?
«Mediatorul cultural furnizează informațiile necesare cuprinse în Regulamentul Penitenciar (drepturile și obligațiile deținuților) , ajută la traducerea actelor din limba italiană, sprijină deținuții în raportul cu operatorii din penitenciar (director, educator, psiholog, medic) semnalând eventualele problemele, iar în situații speciale de urgență se poate pune în contact cu avocatul sau familia.
Mediatorul cultural nu se ocupă de aspectele juridice specifice fiecărui deținut, care sunt de competența avocatului. Pot spune că în acești ani am elaborat un ghid în limba română pe care îl distribui tuturor românilor cu care fac colocvii. De multe ori contactez telefonic familiile din Romania pentru a-i aviza de detenție (deținuții reușesc să sune acasă doar dacă li s-a aprobat autorizația, după câteva săptămâni sau chiar luni de zile).»
Mulţi deţinuţi susţin că sunt nevinovaţi şi că justiţia italiană i-ar discrimina tocmai pentru că sunt români. Noi am primit la redacţie zeci de scrisori de acest tip. Există „rasism” în justiţia din Italia contra românilor?
«Am întâlnit și români care-și caută dreptatea în justiție. Unele din aceste cazuri, de români închiși pe nedrept, au fost uneori prezentate și în Gazeta Românească. Eu cred că este o problema de apărare în instanță. Mulți dintre cei inculpați nu-și pot permite un avocat de încredere. Se recurge des la avocatul din oficiu sau la apărare gratuită (gratuito patrocinio).
În plus, neavând un domiciliu stabil în Italia, nu beneficiază de măsuri alternative cum ar fi arestul domiciliar. Alți români sunt sfătuiți de proprii avocați să-și recunoască imediat fapta pentru a avea o reducere a pedepsei cu o treime (giudizio abbreviato), caz în care nu le permite să înceapă un proces pentru a încerca eventual să se apere.
Este important ca și publicația voastră, care văd că este un punct de referință și apreciată de deținuți, să continue activitatea de informare și să dea voce celor care cer ajutor pentru a li se face dreptate. Sperând ca cineva în măsură să-i asculte și să intervină, așa cum se întâmplă cu deținuții altor state europene. »
Sorin Cehan
