A murit dimineaţa, a fost angajat după-amiaza. Poveste incredibilă la Lanciano, Chieti, unde un muncitor român, Haralambie Ciubotariu, de 44 de ani, a murit luni 14 martie, dimineaţa, în timp ce lucra pe un şantier, în centrul istoric din Lanciano. Potrivit primelor informaţii, muncitoruylui i s- ar fi făcut brusc rău şi a murit. Acelaşi muncitor rezultă a fi fost angajat luni după-amiaza, adică după câteva ore de la moartea sa. Descoperirea a fost făcută de comisariatul din Lanciano, care a deschis o anchetă.
Potrivit poliţiei, după moartea bărbatului de 44 de ani, angajatorul a demarat procedurile de angajare, temându-se să nu fie descoperit că îl angajase pe român la negru.
Pe timpul unor controale, pe şantier au fost găsiţi alţi doi muncitori români la negru, de la două firme diferite, a căror angajatori au fost denunţaţi. Mai mult, la locul de muncă au fost găsite neregularităţi la instalaţia electrică, a cărei stare nu ar garanta siguranţa la locul de muncă. Poliţia ia în seamă şi ipoteza că muncitorul ar fi murit în urma unei electrocutări, şi nu pentru că i s-ar fi făcut brusc rău.
Autopsia, efectuată a doua zi după moartea lui Ciubotariu, a stabilit că lucrătorul a murit din cauza unui stop cardiac, însă nu a clarificat cauzele. Pentru aceasta vor fi necesare examene histologice suplimentare, de la care se aşteaptă un rezultat în 60 de zile.
Haralambie Ciubotariu, originar din Siret, sosise în Italia de câteva luni împreună cu cumnatul lui, lăsându-şi în România soţia şi doi copii. În dimineaţa zilei de 14 martie, devreme, muncitorul a început lucrul împreună cu un coleg român, apoi s-a prăbuşit la pământ dintr-o dată, inconştient. Ajutoarele medicale au fost inutile.