Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, încurajează populaţia şi firmele să acceseze împrumuturi de la bănci pentru consum şi investiţii, întrucât economia românească şi-a revenit după criză, estimând că aceasta va înregistra un avans în acest an peste nivelul anului trecut, de 3,5%.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a estimat că economia a avut un avans în primul trimestru între 3% şi 4%.
„În 2014 creşterea economică va fi mult peste aşteptările pe care s-a construit bugetul. Revenirea consumului pe primele luni va duce la o creştere economică mai mare şi tocmai pentru că economia îşi revine vreau să transmit mesajul că oamenii trebuie să aibe încredere să consume, firmele să aibă încredere să se împrumute ca să investească, băncile să aibă încredere să finanţeze pentru investiţii şi consum„, a declarat luni Voinea la conferinţa „Cum pot contribui IMM-urile la relansarea economică a României”, organizată de Ziarul Financiar.
„Creşterea economică de pe primele trei luni şi evoluţiile din lunile următoare ne îndreptăţeşte să credem că vom avea o creştere economică mai mare la finele anului, de peste 3,5%”, a spus Voinea. ” Mesajul meu este: mergeţi, luaţi împrumuturi, investiţi, consumaţi, România şi-a revenit!”, a îndemnat ministrul populaţia şi firmele.