in

CCIRO Italia, delegaţie importantă de întreprinzători italieni în România, soluţii antiseismice, oportunităţi pentru investiţii, infrastructură şi energie

Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO Italia) organizează, în perioada 15-17 mai 2014 o misiune economică în România, la care participă mai mulţi oameni de afaceri italieni care intenţionează să investească în construcţii, energie şi agricultură.

Din delegaţie fac parte şi reprezentanţii consorţiului de companii “Rete Impresa” din oraşul Aquila, localitate devastată de un cutremur în anul 2009. Acest consorţiu contribuie la reconstruirea oraşului şi a dezvoltat mai multe brevete antiseismice. Acum această experienţă în restaurarea, reconstruirea şi consolidarea contrucţiilor civile şi publice poate fi valorificată şi în Bucureşti.

Având în vedere importanţa subiectului, la forumul economic organizat în data de 15 mai la Palatul Parlamentului cu delegaţia din Italia va participa şi Primarul Capitalei, Sorin Oprescu. La Forumul economic se va discuta şi despre alte domenii de investiţii, în prezenţa unor reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Agriculturii.

CCIRO Italia, înfiinţată în 2013, în baza obiectivelor statutare ale Asociaţiei Romanilor din Italia, are ca principale obiective dezvoltarea relaţiilor economice între România şi Italia, sprijinirea întreprinzătorilor români din Italia şi a celor italieni care investesc în România, atragerea de investiţii străine în general către economia românească, promovarea şi îmbunătăţirea imaginii României în străinătate. CCIRO Italia are, între priorităţi, şi sprijinirea activităţilor instituţiilor statului român în Italia (ambasadă, consulate), a bisericilor şi a asociaţionismului românesc în Italia.

În data de 16 mai, delegaţia italiană va vizita Institutul Naţional de Fizică de la Măgurele – centrul nuclear unde se construieşte cel mai puternic laser din lume, după care va avea loc o reuniune cu autorităţi şi reprezentanţi ai oamenilor de afaceri. Vor fi prezentate oportunităţile de investiţii în zonă, vor participa reprezentanţi ai primăriei Măgurele, consiliului judeţean Ilfov, Ministerul Infrastructurii şi Transporturilor, altor ministere (turism, mediu).

Delegaţia va ajunge apoi la Constanţa, unde va vizita societăţii RAJA SA din localitate. În data de 17 mai, vor fi prezentate oportunităţile de investiţii în sisteme tehnologice şi infrastructură din zona Constanţa.

PROGRAM

15 mai 2014

– începând cu ora 15.30, Forum Economic – Sala de conferinţe „Drepturilor Omului” – Palatul Parlamentului *br> – dezbaterea “Oportunităţi economice fără frontiere” – oportunităţi şi politici pentru investitori

Sunt invitaţi:

 

  • – Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei
  • – Mircea Geoană, Senator – Înalt Reprezentant al Guvernului
  • – Diego Brasioli, Ambasadorul Republicii Italiene în România
  • – Sorin Dimitriu, Vicepreşedinte Camera de Comerţ şi Industrie a României
  • – Sorin Chelmu, Ministerul Economiei
  • – Daniel Botanoiu, Secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • – Călin Popescu Tăriceanu, Preşedinte al Senatului
  • – Parteneri, antreprenori din mai multe domenii, reprezentanţi instituţionali

 

* participare mass media: pot participa toţi ziariştii acreditaţi la Parlament şi cei care se acreditează la adresa de email [email protected] pâna la ora 18.00 din data de 14 mai

16 mai 2014

 

  • vizita Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Măgurele
  • vizita Biblioteca Naţională de Fizică Măgurele
  • prezentare proiect “cel mai puternic laser din lume”
  • prezentare oportunităţi investiţii Parc ştiinţific şi tehnologic

17 mai 2014

 

prezentarea societăţii SC RAJA SA, Constanţa. Întâlnire cu conducerea şi specialişti ai companiei, la care vor participa ca invitaţi şi reprezentanţii Unităţilor Administrative – Teritoriale locale şi judeţene. Se vor aborda atât probleme economice şi oportunităţi de investiţii din domeniul specific al SC RAJA SA, cât şi din domeniul producţiei şi infrastructurii din administraţia U.A.T.

vizitarea sistemelor tehnologice de la Staţia de Tratare a apelor uzate CONSTANŢA-NORD.

Membrii delegaţiei din Italia

 

  • 1. Antonio Brunamonti – BRUNAMONTI COSTRUZIONI SRL
  • 2. Giuseppe Mililli – ATERNO COSTRUZIONI S.R.L.
  • 3. Massimo Mancini – IMPRESA MANCINI SRL
  • 4. Corrado Chiodi – F.LLI CHIODI COSTRUZIONI SRL
  • 5. Antonio Guerra – Rete Impresa L’Aquila
  • 6. Arh. Alessandra Bianchi – Confartigianato Roma
  • 7. Vito Rocco Devito
  • 8. Giuseppe Martini – ingegnere
  • 9. Blendea Teo – B.TRE Edilizia srl
  • 10. Rosario Navas – ITEMA srl
  • 11. Flavio Giovagnoli – consulente
  • 12. Giordano Nattero – L’ORTOFRUTTICOLA SOCIETA’ COOPERATIVA
  • 13. Menegatti Emanuele – OPERA Società Cooperativă Agricolă
  • 14. Andrea Magnolfi – consulente
  • 15. Francesco Carnovale – CO.G.EUR. COSTRUZIONI GENERALI EUROPEA S.r.l.
  • 16. Antonio Spinelli – FLUIDOTECNICA srl
  • 17. Ana Maria Irimia – presidente CCIRO Italia/Piemonte
  • 18. Romulus Popescu – CCIRO Italia/Lombardia
  • 19. Roxana Sarban – CCIRO Italia
  • 20. Andrea Amato – Segretario CCIRO Italia
  • 21. Cornel Dinu – Vicepresidente CCIRO Italia
  • 22. Eugen Terteleac – Presidente CCIRO Italia

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asociaţia Baştina – comunitatea cetăţenilor moldoveni, concert la Padova cu ocazia Zilei Europei

” Împrumutaţi bani şi consumaţi! Criza s-a terminat în România!”, îndemnul ministrului Liviu Voinea