in

DRP reanalizează proiectele cu procurorii: Revoluţie sau carnaval?

Andi Rădiu

Ministrul Bogdan Stanoevici pare să dea startul unei mici revoluţii la DRP. Adică, aşa cum a menţionat în cursul unei întâlniri recente în Serbia, toate proiectele depuse în 2014 vor fi reevaluate de către o comisie MAE, iar procurorii vor superviza controlul. Totul e încă în stadiul de vorbă, de promisiune, rezultatele le vom vedea, din câte am înţeles, după 29 aprilie.

După cum s-a citat în acest articol, ministrul s-a referit la vile, maşini sau tot felul de avantaje de pe urma banilor proveniţi de-a lungul timpului din proiectele DRP. Nu aş avea curaj să îl contrazic, pentru că de ani de zile, presa (cea adevărată, foarte restrânsă în Diaspora) a denunţat tot felul de nereguli, de proiecte finanţate dar inexistente, publicaţii plătite cu bani grei dar fără să le vadă cineva, manifestări executate doar pe hârtie, deconturi umflate, etc.

Gata cu hoţia! Ministrul diasporei anunţă: „Mulţi bani din proiecte au ajuns în maşini şi în vile. Vom reanaliza cu procurorii toate finanţările»

E bine că ministrul a decis să vorbească despre asemenea lucruri dar, nu cred că are încă curajul să facă zgomotul necesar în asemenea momente.

Ca şi în cazul ex-ministrului Cristian David, cel cu proiectul repatrierii voluntare, Gazeta Românească a luat informaţia de pe diverse video, făcute şi postate pe internet, fără ca iniţial să li se dea importanţă.

Informaţia a ajuns nu printr-un comunicat oficial, aşa cum ar fi trebuit să fie, ci prin diferite surse… pentru că senzaţia pe care o au „oficialii” din ţară e că presa românească din străinătate e injectată cu „păstrarea tradiţiilor şi a limbii”, nu e interesată şi de altceva.

Imediat după publicarea proiectelor aprobate de DRP, la începutul lunii aprilie, presa din diaspora nu a scris aproape nimic. Am căutat peste tot să văd cine comentează, descrie sau relatează ceva legat de proiecte. Aproape zero… Prin România s-a mai scris ceva, în rest, mai nimic. Pentru că, nu-i aşa, presa din diaspora are rolul (cică!) de a păstra tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, şi nu de a relata chestiunile importante din comunităţile din străinătate…în plus, multe trăiesc tocmai din proiectele de la DRP.

Bani de la DRP: iată lista cu asociațiile din Italia finanțate pe 2014. TRANSPARENȚĂ ZERO în evaluarea proiectelor

Ministrul Stanoevici e supărat însă pe presa care critică. „Vreau să vă spun că, apropo de aceste proiecte, dat fiind că s-a făcut foarte multă vâlvă pe diferite formate de presă, unele care, în general sunt mult prea critice, decât ar trebui, pe gustul meu şi care nu fac decât să critice, altele care lansează zvonuri, şi ştim că un nebun aruncă o piatră şi zece oameni cu mintea la ei se chinuie să o scoată de acolo…” a declarat el în Serbia.

Păi dacă nu ar fi existat presa asta critică, care nu e pe placul ministrului, se mai faceau controale de-a lungul timpului? Mai chema ministrul acum procurorii? Mai reevalua proiectele? Ne mai vorbea despre maşini, vile şi bani încasaţi ilegal?… Nuuu. Ce mă bucură însă este faptul că s-a făcut în sfârşit diferenţa dintre incompetenţă şi ilegalitate.

Ca să n-o mai lungesc. Aşteptăm cu toţii rezultatele de la sfârşitul lunii. Abia atunci vom vedea dacă e revoluţie la DRP. Sunt proiecte aprobate care susţin publicaţii unde limba română e schingiuită, unde nu s-a scris mai nimic sau au fost create pentru publicitate obscură. Avem posibilitatea să vedem dacă toată această hărmălaie e creată doar de petarde inofensive.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Gata cu hoţia! Ministrul diasporei anunţă: „Mulţi bani din proiecte au ajuns în maşini şi în vile. Vom reanaliza cu procurorii toate finanţările»

Un român trăieşte o jumătate de lună cu salariul mediu pe economie