În anii ’90 localnicii din Țara Făgărașului luau cu miile drumul Italiei, în căutarea unei vieți mai bune, după ani de austeritate și interdicții în comunism. Satul Sâmbăta de Sus s-a numărat printre localitățile fruntașe la acest capitol.
După 30 de ani, mulți dintre sâmbeteni sunt tot acolo, cu casă, serviciu și copii născuți în Italia. Dar sunt români până în măduva oaselor. Simt dorul de casă și de familiile lor, mai cu seamă de vreo doi ani încoace, de când pandemia i-a oprit pe mulți din a mai veni, măcar o dată pe an, în satul natal, scrie salutfagaras.ro
Așa că au găsit o modalitate de a-și aduce aminte de Sâmbăta de Sus și au pus-o în practică în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat. S-au întâlnit la Roma și au făcut o reuniune a sâmbetenilor din afara granițelor. Au participat sâmbeteni din mai multe părți ale Italiei, au depănat amintiri și au promis că vor repeta întâlnirea în fiecare an de acum încolo.
,,Mulți dintre noi nu ne-am văzut de vreo 20 de ani și a fost de-a dreptul emoționat să ne reîntâlnim după atâta amar de vreme. Am fost vreo 40 de oameni la reuniune. Unii dintre ei au venit din Trieste, de la 800 de kilometri depărtare, alții din Calabria, de la peste 600 de kilometri. Suntem oameni care am venit în Italia prin anii ’90 – ’92. A fost un moment extraordinar, poate un pic prea scurt, căci cina a ținut prea puțin (până 4.00 dimineața). Prea scurt și prea puțin timp pentru câte aveam să ne spunem!
S-a desfășurat într-un ambient sobru și elegant, mai precis o grădină de vară din Roma (în natură, cum ne place nouă sâmbetenilor să spunem). Am adunat emoții și bucurii, împletite cu povești și amintiri, pe care le-am scris pe zidurile Romei și nu numai, în decursul atâtor ani de străinătate. Evident că în străinătate este primul eveniment de acest fel și că fiecare dintre noi, cei plecați, am contribuit cu câte puțin pentru a-l realiza la o asemenea anvergură.
Va asigurăm că nu este ușor și este nevoie de multă unitate și voință. Mulțumim tuturor celor care au participat și bineînțeles celor care din diferite motive nu au putut-o face, dar spiritual au fost alături de noi pentru a fi o Sâmbăta unită. Fiecare familie a primit si diplomă de participare. Tânăra generație a avut cel mai mult de câștigat. Copiii și tinerii au avut prilejul să se cunoască și s-au înțeles de parcă se știau de la naștere”, a povestit Nicolae Comșa, unul dintre cei care s-a ocupat de organizarea întâlnirii.
Sâmbetenii au încheiat revederea cu un tort, care simboliza satul Sâmbăta de Sus, cabana de la Sâmbăta, Valea Sâmbetei și munții cei mândri.
Nicolae Comșa spune că ideea acestei întâlniri s-a născut treptat, în plină pandemie.
”În timpul în care pandemia ne-a făcut pe toți să ne facem griji pentru cei de acasă, am hotărât mai mulți sâmbeteni plecați în străinătate să facem un grup de whatsapp, pe care să-l folosim în ideea în care trebuie să sprijinim pe cineva aflat în dificultate sau să strângem bani sau orice alt fel de ajutor și să trimitem acasă.
Inițial, grupul era format din oameni din Sâmbăta de Sus, care se află în afara granițelor țării, nu neapărat în Italia, deci și din Germania, Austria etc. Apoi, tot comunicând pe acest grup, ne-am gândim să punem la cale o întâlnire măcar între cei aflați în Italia. Așa am ajuns să ne revedem după zeci de ani. Pot rezuma întâlnirea la o singură idee: a fost fantastic!”, a spus Nicolae Comșa.