Un român de 27 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie produs pe o autostradă din Italia.
Românul locuia în Sarzana, oraş din Liguria, şi se deplasa cu scuterul către Parma în momentul în care a fost implicat în teribilul accident. Conform Gazzetta di Parma, citată de observatornews.ro, la un moment dat românul a alunecat de pe scuter şi a fost izbit în plin de o maşină.
Deocamdată nu se cunoaşte motivul care l-a făcut pe român să alunece de pe scuter, însă anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca acesta să fi adormit, tragedia petrecându-se în jur de ora 04.30 dimineaţa.
Impactul a fost devastator. Tânărul român a murit pe loc, iar trupul neînsufleţit a fost prins sub maşina care l-a lovit, astfel că a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru extragerea acestuia de sub fiarele contorsionate.
Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul românului. Ancheta continuă în acest caz.