in

Românii îşi dau toţi banii pe taxe şi mâncare. 90% din câştiguri se duc pe traiul de zi cu zi

Facturile, taxele ridicate şi mâncarea îi lasă pe români cu doar 10 la sută din salariu, în fiecare lună. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), cei mai mulţi bani sunt cheltuiţi pe alimente: aproape trei sferturi din venituri.

Din 2008 până în 2013, cheltuielile gospodăriilor şi-au crescut semnificativ ponderea în totalul veniturilor, cei mai mulţi bani fiind alocaţi de familii pentru asigurarea hranei, întreţinerea casei şi plata taxelor, arată statisticile oficiale.

În ultimul trimestru din 2008, când România intra în marea criză economică globală, veniturile medii ale unei gospodării erau de 2.319 lei (aproximativ 500 de euro) lunar, iar cheltuielile însumau 2.081 lei (89,8% din total venituri); după cinci ani, în trimestrul al patrulea din 2013, veniturile au ajuns la 2.624 de lei (aproximativ 600 de euro) şi cheltuielile au însumat 2.394 de lei (91,2% din total venituri), reiese din anchetele privind bugetele de familie realizate de INS.

Matematic vorbind, creşterea veniturilor gospodăriilor populaţiei a fost de 13,1% între 2008 şi 2013, perioadă în care media preţurilor a crescut cu 24,3% (după cum reiese tot din statisticile oficiale), fapt care arată adevăratele dimensiuni ale scăderii puterii de cumpărare a familiilor. Scumpiri de 24% la creşteri de venituri de doar 13%.

Iar când puterea de cumpărare scade, prioritare devin plăţile obligatorii, cum ar fi asigurarea hranei, taxele sau întreţinerea locuinţei.

Asta se vede, de altfel, şi în datele INS: ponderea cheltuielilor cu plata taxelor a crescut de la 15,6% (324,6 lei lunar, aproximativ 70 de euro) în 2008 la 16,3% (390,2 lei lunar, aproximativ 85 de euro) în 2013, iar a celor cu întreţinerea casei – de la 16,4% (244 de lei, 55 de euro) în 2008 la 17,1% (296 de lei, 65 de euro) în 2013. Ponderea cheltuielilor cu alimentele a rămas la 40%, însă ca sumă bugetul pentru asigurarea hranei a crescut de la 595,2 lei (aproximativ 135 de euro) lunar în 2008 la 694,1 lei (aproximativ 160 de euro) în 2013.

La coada clasamentului european în ceea ce priveşte salariile

Un angajat câștigă în medie 1.626 de lei pe lună, adică 362 de euro. Cei mai mulţi bani se câştigă în sectorul fabricării produselor din tutun. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, un angajat din acest domeniu pleacă acasă, la sfârşitul fiecărei luni, cu peste o mie de euro.

Bine plătiţi sunt şi informaticienii – primesc aproape 900 de euro pe lună. În topul celor mai mari lefuri îi regăsim şi pe angajații companiilor aeriene, care câştigă peste 800 de euro.

La polul opus, munca în hoteluri şi restaurante este plătită cel mai prost: puţin peste 200 de euro lunar. Nici angajaţii din fabricile de confecții sau din industria alimentară nu câștigă mai bine. La sfârşit de lună se duc acasă cu mai puţin de 250 de euro.

Cu un salariu mediu de 362 de euro pe lună, România este la coada clasamentului european. Mai puţin câştigă doar bulgarii – 333 de euro pe lună. Românii nici nu pot visa la salarii ca ale danezilor sau luxemburghezilor, primii în top. Ei câştigă de nouă ori mai mult decât noi. Diferenţe vizibile sunt si dacă ne comparăm cu statele din jur. Ungurii, de exemplu, primesc lefuri cu 120 de euro mai mari decât ale românilor iar croaţii, cei mai noi membri ai Uniunii Europene, câştigă dublu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PSD a OCUPAT consulatele din Spania și Italia, Pocora: „75% sunt conduse de oamenii lor!”

A făcut trei ani de închisoare nevinovată si trebuia să încaseze 210.000 de euro de la statul italian: A MURIT în condiții misterioase