in

Varese, au jefuit cinci bănci cu un briceag

Echipa mobilă din Varese a arestat pe 16 februarie doi români care, pretinzând că vin la muncă în Italia, se ocupau de fapt cu jefuirea băncilor. Sunt acuzaţi că au jefuit cinci bănci.

Cei doi, ajutaţi de un informator, locuiau împreună la un al treilea complice, într-un apartament din Gavirate. Grupul se ducea pe un şantier de construcţii din Ternate, gestionat de români, un fel de acoperire pentru a se confunda cu zidarii.

Secţia antijaf a Echipei mobile i-a descoperit încrucişând informaţiile telefoanelor mobile şi imaginile foto provenite din România, şi confruntându-le cu cele ale imaginilor de la cele cinci bănci jefuite.

În numai două zile au jefuit 14 bancomate prin metoda ”cash trapping”

Cei trei intrau cu un briceag şi uneori jefuiau şi clienţii. Se suspectează că în total au câştigat în mod ilicit circa 60.000 de euro. Unul dintre anchetaţi a fost depistat pentru că folosea căşti, stând de pază şi comunicând cu complicii. Casa din Gavirate şi şantierul din Ternate au fost ţinute sub control cu filări continue, până s-a strâns cercul.

Arestaţii sunt Ionuţ Radu Ştefănică, de 36 de ani, şi Andrei Claudiu Benea, de 34 de ani. Sunt originari din Oradea.

Autorul jafului de la Prato, extrădat din România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fotografia anului: imigranţi cu telefoanele spre lună

Ce mai vor românii de la Matteo Renzi: “Să ne dea o mână de ajutor nouă, celor din sectorul construcţiilor”