Costică Argint, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi arestat în decembrie 2009 în Italia, ar putea ieşi azi, marţi, 8 martie din penitenciarul Focşani. Judecătoria Focşani a admis cererea acestuia de eliberare condiţionată, informează Mediafax.
„Am solicitat liberarea condiţionată în baza articolului 59 din Codul Penal, în sensul că pedeapsa a fost executată. Aceleaşi concluzii le-a depus şi reprezentantul Parchetului. Instanţa a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile şi a dispus punerea deţinutului în libertate”, a precizat avocatul Cristian Dragovici, citat de aceeaşi sursă, după ce una din cererile ȋnaintate de Argint a fost aprobată de Judecătoria Focşani, pe 2 martie 2011.
„Costică Argint va fi eliberat marţi după-amiază din Penitenciarul Focşani. Urmează ca Ministerul Justiţiei să stabilească dacă va fi trimis în Italia pentru continuarea cercetărilor”, au precizat surse din cadrul Poliţiei vrâncene.
Costică Argint (53 de ani), originar din Focşani, a fost arestat de autorităţile italiene de la Tivoli, şi extrădat ȋn România pentru ispăşirea pedepsei de trei ani şi şase luni de ȋnchisoare. În aprilie 1997, Argint a fost condamnat pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce ar fi intrat într-un bar din comuna vrânceană Găgeşti, ar fi distrus mai multe bunuri şi ar fi rănit grav două persoane.În acelaşi an, în timpul procesului, bărbatul ar fi fugit din ţară în Italia, iar ȋn 2006, Costică Argint a reuşit să obţină statutul de azilant politic în Italia, unde se prezenta drept “Lider al Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia”.
Vezi un VIDEO realizat acasa la Costica Argint, in orasul Tivoli: