in

Tineri români, constrânşi să se prostitueze de către mama lor, pentru 100 de euro pe seară

Poliţia din Milano a demarat o anchetă de amploare împotriva unei reţele de români acuzaţi de proxenetism şi exploatarea prostituţiei cu minori. Operaţiunea, începută în vara lui 2010 şi  denumită “Fata” a dus până acum la arestarea a peste 80 de cetăţeni români. Ultimii arestaţi în ordine cronologică au fost Florian H. şi Isabela Mihaela M., de 42 respectiv 40 de ani.

Ziua furturi în magazine

Cei doi au fost duşi în închisoare pe 1 martie, după ce anchetatorii i-au acuzat de proxenetism cu minori. Victimele cuplului sunt chiar fiii româncei, doi băieţi de 20 şi 16 ani. Tinerii erau obligaţi de către cei doi să fure în magazine, în timpul zilei, iar în timpul nopţii erau “vânduţi” clienţilor italieni.

De la 14 ani

Poliţiştii au descoperit că cei doi îi obligau pe tineri să se prostitueze de circa doi ani, când fratele major avea 18 ani, iar cel mic doar 14. Părinţii stabileau întâlnirile prin telefon, apoi îşi conduceau fiii într-o parcare din Monza (Milano), unde îi urcau direct în maşinile clienţilor. Costul unei prestaţii sexuale era stabilit la 100 de euro, iar cuplul avea deja o clientelă fixă de circa 40 de italieni.

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ce şpăgi dau afaceriştii italieni în România: Antonello Celestini a dat 1,8 milioane de euro

Vlad Odobescu (EVZ): Intâlnirea mea cu Romulus Mailat