in

Programul evenimentelor organizate de Institutele Culturale Românești cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Lecturi, expoziții, prelegeri, reprezentații teatrale, proiecții de film și dezbateri vor marca, la jumătatea lunii ianuarie, în rețeaua ICR din străinătate, Ziua Culturii Naționale.

Accademia di Romania organizează, la sediu, pe 16 ianuarie 2014 un eveniment omagial Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la nașterea poetului. Lect. univ. Nicoleta Neșu va susține o prelegere despre viața și opera lui Mihai Eminescu. Va avea loc, de asemenea, o lectură de poezie în limbile română și italiană cu participarea studenților Universității „Sapienza“ din Roma.

IRCCU Veneţia organizează pe 15 ianuarie, la sediu, în sala de conferinţe ,,Marian Papahagi“, o seară de poezie intitulată ,,Evocări eminesciene la Veneţia cu ocazia Zilei Culturii Naţionale“. Evenimentul va cuprinde trei momente: lectura a patru poezii (Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Glossa, Mai am un singur dor) însoţite de o scurtă interpretare a acestora; lectura unor fragmente din corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle (textele eminesciene vor fi citite în limba română şi, simultan, se vor proiecta traducerile în limba italiană); în încheiere, poetul italian Alessandro Canzian va citi din prelucrarea proprie a Luceafărulului. Vor participa: Alessandro Canzian şi Chiara Cavallin, Costanza Burlacu, Carolina Pîslaru, Nicoleta Cheptea, Monica Crişan, Kevin Allotta – studenţi ai lectoratului de Limba, literatură şi cultura română din cadrul Universităţii Ca’ Foscari.

Institutul Cultural Român de la Berlin va găzdui, pe 15 ianuarie 2014, o reprezentație a spectacolului Marea iubire a lui Sebastian, cu Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria și István Téglás.

La Institutul Cultural Român de la Budapesta poate fi vizitată, în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie 2014, expoziţia de pictură „Excelsior – pictori contemporani din România“.

La Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici“ de la Chișinău va avea loc pe 14 ianuarie un concert extraordinar dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“.

Printre evenimentele adiacente organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău pentru marcarea Zilei Culturii Naționale se numără și expoziția „Mihai Eminescu… Și timpul crește-n urma mea!“, în perioada 15-23 ianuarie 2014, la Galeria de la Rond, în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău va mai organiza, în colaborare cu Consulatul General al României la Cahul, Consiliul Raional Cahul, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“ și Liceul „Mihai Eminescu“, o serie de evenimente pentru a marca Ziua Culturii Naționale la Cahul, în perioada 15-17 ianuarie 2014, la Liceul „Mihai Eminescu“, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu“ şi Sanatoriul „Nufărul Alb”.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul lansează, pe 15 ianuarie, o hartă interactivă, disponibilă online pe site-ul institutului, care oferă informații cu privire la moștenirea culturală și istorică românească și obiectivele românești din Istanbul.

De asemenea, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul va găzdui, în perioada 15-27 ianuarie 2014, o expoziție a pictorilor moldoveni Mihail Mungiu și Eudochia Zavtur. Lucrările celor doi artiști sunt inspirate de peisaje din Istanbul. Proiectul este realizat în colaborare cu Ambasadele Republicii Moldova și României de la Ankara.

Institutul Cultural Român de la Lisabona găzduiește în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2014 expoziția de pictură „Fibras de silêncio/Fibre de tăcere“ a pictorului Laurențiu Midvichi. În cadrul vernisajului, Daniel Nicolescu, directorul Institutului, va susține o scurtă prelegere cu tema „Cultura românească azi“.

Institutul Cultural Român de la Londra organizează, pe 15 ianuarie 2014, la sediu, un eveniment de celebrare a Zilei Culturii Naționale. Seara se va deschide cu un moment teatral Eminescu-Creangă susținut de actorul Constantin Chiriac, urmat de proiecția filmului Undeva la Palilula r.: Silviu Purcărete și de o sesiune de întrebări și răspunsuri la care va participa actorul și directorul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu.

Având în vedere succesul de care se bucură evenimentele dedicate copiilor în Madrid, dar şi din dorinţa de a prezenta într-un mod inedit creația lui Eminescu, Institutul Cultural Român de la Madrid celebrează, pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment dedicat copiilor – lectura dramatizată a basmului eminescian Făt Frumos din lacrimă.

Institutul Cultural Român de la New York organizează evenimentul „Eminescu, omul deplin al culturii române. Eminescu, spiritul european al literaturii române“, pe 15 şi 18 ianuarie 2014, la Biblioteca şi Muzeul Morgan din New York şi la sediu. Institutul Cultural Român de la New York va prezenta integrala ediției Mihai Eminescu în 11 volume și ediția facsimilată a manuscriselor eminesciene publicate sub îngrijirea academicianului Eugen Simion.

Institutul Cultural Român de la Paris va organiza pe 12 ianuarie, la sala Bizantină a Palatului de Béhague un eveniment omagial dedicat lui Mihai Eminescu intitulat Geniu Pustiu. Ion Caramitru va susţine un recital de poezie, în acompaniamentul clarinetistului Aurelian Octav Popa.

Institutul Cultural Român de la Stockholm va marca Ziua Culturii Naţionale printr-un program avându-le în prim plan pe scriitoarea Gabriela Melinescu şi pe naista Dana Dragomir, două personalităţi remarcabile ale culturii române stabilite în Suedia.

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, organizează, sub egida Zilei Culturii Naţionale, un eveniment literar special, cu titlul „Relaţiile de colaborare şi prietenie dintre scriitorii români și israelieni“, care va avea loc în data de 21 ianuarie 2014, la sediul institutului.

Institutul Cultural Român de la Varşovia prezintă pe 15 ianuarie, în colaborare cu Ambasada României la Varşovia, expoziţia de fotografie „Art Nouveau în România“, precum şi o serie de filme, în limbile română şi engleză, despre cultura şi civilizaţia românească şi valori ale patrimoniului românesc.

La Viena, pe 17 ianuarie, în cadrul Ferien Messe Wien de la Viena, va fi prezentată lucrarea Stadt der Verlockungen – Das vormoderne Bukarest zwischen Orient und Europa („București, orașul tentațiilor“) a istoricului și publicistului Adrian Majuru, apărută la editura germană Frank & Timme

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Arezzo, îngrijitoare româncă de 49 de ani, lovită mortal pe trecerea de pietoni

Sistemul sanitar în suferinţă: jumătate din medicii din România au emigrat