Desfăşurare de forţe fără precedent la parada de Ziua Naţională, de la Bucureşti. A fost un adevărat exerciţiu de forţă cu peste două mii de militari români şi străini şi o impresionantă defilare a unor aparate militare folosite în teatrele de război. 20.000 de oameni au venit să vadă cea mai spectaculoasă defilare de după Revoluţie.
Pentru prima dată, la eveniment a participat şi un alt şef de stat decât cel român, preşedintele Republicii Moldova. De la parada militară nu a lipsit niciunul dintre cei mai importanţi oameni în stat. Preşedintele, premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au fost acolo, în ciuda adversităţii politice.
La parada militară s-au adăugat sarmalele, fasolea, ţuica şi vinul împărţite gratuit, pe stradă, distribuite gratuit pe stradă. Ca în fiecare an, lumea s-a înghesuit să prindă o portţie de fasole la cayan.
Arcul de Triumf
Festivităţile din Capitală dedicate Zilei Naţionale au început la Arcul de Triumf, cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care Corul Academic „Divina Armonie”, acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, a interpretat Imnul Naţional al României şi, în semn de salut, au fost executate 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă.
În continuare, au fost depuse coroane de flori din partea Preşedinţiei, Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului.
Ulterior, au defilat peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Intrenelor, Serviciul Român de Informaţie şi Serviciul de Pază şi Protecţie şi aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi SUA. Pe sub Arcul de Triumf au trecut şi 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave au survolat piaţa.
Paradă de politicieni
De 1 Decembrie, la Arcul de Triumf a fost şi o adevărată paradă de politicieni. Nu a lipsit niciun actor politic important de pe scena politică. În premieră, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost prezent la paradă. Premierul Victor Ponta a stat cu miniştrii săi la distanţă de cei doi şefi de stat, iar Crin Antonescu a preferat să îi aibă alături pe fostul preşedinte Emil Constantinescu şi pe şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu.
Au depus coroane, s-au salutat politicos şi au evitat orice confruntare. La ultima sărbătoare a zilei de 1 Decembrie în calitate de şef al statului, Băsescu a evitat băile de mulţime. Chiar şi aşa nu a scăpat de huduieli. {i premierul Victor Ponta a stat departe de mulţime. Şeful Guvernului a venit la paradă cu fiul său. La final, politicienii s-au declarat mulţimiţi de spectacol.
„Există patriotism în România, depinde de noi toţi să nu moară”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea.
„Mi-a plăcut că a venit preşedintele Basarabiei să vadă sora mai mare”, a spus şi Corneliu Vadim Tudor.
Pentru politicieni, ziua de 1 Decembrie s-a încheiat la recepţia de la Palatul Cotroceni. Liderii USL nu au participat la eveniment.
Fasole şi cârnaţi
1 Decembrie nu poate avea succes fără o porţie fierbinte de fasole, câteva sarmale şi o ţuică fiartă. Pe lângă spiritul sărbătorii, mulţi au recunoscut deschis că şi pofta i-a scos din case.
Sute de oameni s-au strâns la coadă pentru a primi o porţie de fasole cu cârnaţi. Frigul nu i-a deranjat, mai ales că au primit şi un pahar cu vin fiert.
Capitala a fost campioană la mâncarea tradiţională. S-au distribuit 100.000 de porţii de sarmale, 2.000 de porţii de fasole şi peste 1.200 de litri de ţuică.