Tereza Budău a venit de la Bacău la Torino în anul 2006. Anul acesta a reuşit să-şi publice în Italia primul volum de poezii în limba italiană, „Cammino decisa – poesie di una rumena in Italia„, bine primit de critica de specialitate. Speră să mai publice un volum de povestiri, alte poezii şi un roman. Creaţia sa este rodul lecturii constante în limba italiană, cu ajutorul cărţilor împrumutate din bibliotecile „burgheziei” torineze şi a sensibilităţii poetice.
«M-am născut şi am crescut într-o comună situată la câţiva km de Bacău, Nicolae Bălcescu, într-o familie de oameni gospodari, fiind primul copil din şapte. Bunicul meu era unul dintre puţinele persoane din sat abonate la ziar.
Aşa mi-l amintesc: citind ziarul – mai întâi Glasul Poporului, apoi Scânteia – sub geamul ce dădea spre grădiniţa de flori şi mormăind în sinea lui aprobări sau nemulţumiri despre ceea ce se întâmpla în ţară şi în lume, ceea ce se putea şti, cenzura fiind decisivă în perioada regimului comunist.
Bunicii nu-i spunea nimic, iar ea nu insista. Mentalitatea era că femeia era cu un pas în urma bărbatului, iar politica era ceva important şi demn de a fi abordat numai de bărbaţi, în timp ce grija casei era treaba femeii. Mama mea citea şi ea când avea timp, de obicei duminica, cărţile noastre sau cărţile pe care le împrumutam de la bibliotecă.
Elena Căruntu, la primul volum de poezii în Italia. „Angajatorii mei m-au încurajat să scriu”
Atracţia pentru lectură am moştenit-o cu siguranţă de la ei. Din fragedă copilărie mă regăsesc cu o carte în mâini, uneori ascunsă sub un manual de şcoală pentru a putea citi, pretextând că aveam de învăţat.
De mică am avut o imaginaţie foarte bogată: florile aveau spirite cu care se putea dialoga, în râul care trecea pe langă casa bunicilor trebuiau găsiţi papucii pierduţi de către mama gâscă, bomboanele semănate sub o brazdă trebuiau să încolţească şi să facă pomi plini de bomboane…
Îmi amintesc cu drag şi cu veneraţie de marii clasici ai literaturii române: luceafărul poeziei noastre, Mihai Eminescu, a cărui poezii ne-au însoţit fiorii primelor iubiri, marele dramaturg şi nuvelist Ion Luca Caragiale care ne-a descreţit frunţile cu frumoasele sale comedii: O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă, apoi Ioan Slavici m-a încântat şi întristat cu nuvelele sale: Moara cu noroc, Budulea taichii, Popa Tanda, Mara.
Cum aş putea uita de basmele lui Creangă şi de nazdrăvanul Nică din Amintiri din copilărie? Anton Pann, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Minulescu, Bacovia, Blaga, Arghezi, Ion Agarbiceanu, Liviu Rebreanu, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Preda, sunt doar câţiva din scriitorii români care mi-au potolit setea de lectură.
Barbu Garoflid, poetul gropar, la al treilea volum de poezii în Italia. ”Hoinari prin lume”
Fiind oameni simpli, părinţii mei au decis că noi, copiii trebuia să învăţăm. Astfel eu am urmat liceul pedagogic, iar sora mea, cu un an mai mică, liceul economic, spre marea lor mândrie şi satisfacţie, în ciuda sacrificiilor şi a eforturilor financiare necesare.
La fel şi ceilalţi fraţi, fiecare a urmat un liceu, iar unul dintre ei a continuat studiile superioare, ajungând să fie ales rector la o universitate . După terminarea liceului, m-am căsătorit. Au urmat copiii şi lectura a trecut pe planul secundar al vieţii. Tumultul vieţii m-a înfăşurat, purtându-mă pe valurile sale cu furtuni şi vânturi existenţiale, m-a învăţat să fiu răbdătoare şi să mă împac cu destinul, să aştept…»
Când şi de ce aţi venit la Torino?
«După căderea regimului comunist copiii mei, la fel ca mulţi tineri, au venit în Italia căutând o viaţă mai bună şi un loc de muncă.
Baiatul mai mare avea şaisprezece ani, terminase şcoala profesională când a decis să plece de acasă. La început sufeream ştiindu-l departe şi neavând veşti de la el. L-au urmat ceilalţi doi copii. A rămas acasă la studii băiatul cel mic care a terminat ingineria informatică.
Eu lucram ca gestionar principal la un magazin în Bacău şi viaţa trecea fără ca eu să am intenţia de a-mi părăsi casa.
Poeta Elena Nemeș, pe jumătate italiancă: ”Integrarea a fost grea, am luptat pentru un loc de muncă”
Sigur, probleme erau pe toate planurile, dar nu cunoşteam un alt mod de viaţă şi eram mulţumită.
În 2006 fata mea mi-a spus că, fiind însărcinată, în urma examenelor de rigoare va avea un copil cu sindrom Down. Eu nu ştiam semnificaţia acestui cuvânt, dar după gravitatea cu care îl rostea m-am decis să vin şi să înţeleg despre ce era vorba.
Rezultatele examenelor erau eronate, dar până la sfârşitul sarcinii ne-au ţinut într-un continuu stres. După părerea medicilor ar fi trebuit să avorteze, spre binele ei şi al copilului. Nu vroiam ca să sufere ulterior şi nu ştiam ce sfat să-i dau.
Decizia a luat-o ea singură: „Este copilul meu, eu îl vreau aşa cum e.”
Viorel Boldis la al treilea volum de poezie. ”150 de grame de poezie de dragoste”
Mergeam deseori în biserici şi recitam rozariul împreună cu fiica mea, rugându-ne pentru sănătatea şi normalitatea acestui copil. Până şi doamnele unde lucram, cunoscându-ne situaţia, aduceau ofrande Maicii Domnului, cerând în schimb sănătatea copilului nostru.
Spre norocul nostru copilul s-a născut sănătos, voinic şi frumos iar noi am fost mulţumiţi şi convinşi de faptul că şi maşinăriile tehnologice greşeşc. Eu am rămas să o înlocuiesc pe fiica mea la muncă. Am descoperit o viaţă diversă, a trebuit să mă integrez într-o nouă societate, să învăţ o nouă limbă, să înlocuiesc cultura veche cu noi obiceiuri şi trebuie să mărturisesc că nu a fost uşor.»
„Am scris câteva poezii pe care la început mi-era ruşine să le arăt”
Când aţi început să scrieţi şi care sunt temele preferate?
«Am început să citesc în autobuz, mergând la muncă: la început ziarele apoi cărţi din bibliotecile caselor unde lucram. Într-o bună zi, neavând nimic de citit am început să scriu pe o agendă.
“Foaie verde diamante, grea e viaţa de badante”- poezie despre greutăţile meseriei de îngrijitoare
Am scris câteva poezii pe care la început mi-era ruşine să le arăt, gândindu-mă că valorează puţin, dar entuziasmul pe care l-au avut cei care le-au citit m-au făcut să prind curaj şi să am încredere în mine. Scriu chiar dacă poezia cere concentrare pentru a fi înţeleasă şi e mai puţin căutată. Prin intermediul poeziei îmi exprim emoţiile, sentimentele şi încerc să descriu frumuseţile care ne înconjoară.
Seminţele poeziilor mele le-am adus de acasă, iar aici au găsit un teren fertil care le-a făcut să încolţească şi să crească. Cartea mea a ajuns şi acasă, în România, dar fiind scrisă într-o limbă străină, ai mei nu o înţeleg, o răsfoiesc, se uită la pagini cu satisfacţie şi atât, aşa că am început să traduc cartea.»
Elena Spătaru, asistentă medicală la Bari, scrie versuri în limba italiană
Aţi obţinut câteva premii ! Ce vă doriţi pentru viitor?
«Am participat şi la câteva concursuri, obţinând premii care îmi dau satisfacţie. Am obţinut o menţiune la concursul naţional literar „Citta di Rufina”, o menţiune în cadrul concursului „Curiosamente insieme”, la Torino, un interviu radiofonic cu Maurizio Costanzo – „L’uomo della notte”, mi s-au recitat poezii şi în public, în cadrul întâlnirilor literare. Planurile de viitor sunt publicarea unui volum de povestiri intitulat „Non sono mica Torinese”, care ilustrează viaţa mea şi a persoanelor cunoscute la Torino, a unui alt volum de poezii, a unui roman… Aş vrea să mă pot realiza pe plan profesional şi să-mi văd copiii realizaţi şi mulţumiţi, dorinţa tuturor părinţilor din lume.
Aş vrea ca aceste cărţi să poată descreţi frunţile şi să facă să înflorească un zâmbet pe buzele tuturor celor ce le vor citi. Şi, de ce nu, aş dori o soartă mai bună tuturor acelora care iau calea pribegiei in căutarea unei vieţi mai bune. Doresc ca toţi potenţii acestui pământ să poată lua decizii favorabile păcii în lume.»
Crina Suceveanu
Iată două poezii traduse: Focul – efectul bumerang al marilor descoperiri ale umanităţii. Mama – unica persoană care ne iubeşte necondiţionat şi ai cărei copii suntem şi vom ramâne mereu.
Focul
Din palma Prometeică
o scânteie am smuls
şi din ea am creat
focul etern.
Foc înălţător
ce peste veacuri,
înfăţişarea lumii
a schimbat.
Foc mistuitor
ce mâine
poate,
înfăţişarea lumii
s-o distrugă.
Mama
Îi tremură mâinile, îi surâd ochii
şi mângâie chipul micuţei creaturi:
– Doamne, gândeşte în secret, lasă-l aşa mic
nu-i arăta răul din lume!
Îi tremură mâinile şi tristă îi este faţa
mă urmăreşte cu privirea, iar cu degetele
mângâie bagajul cu lucrurile mele…
– Protejează-mi-l Doamne, de toate răutăţile,
adă-mi-l acasă senin şi sănătos!
Îi tremură mâinile şi lacrimi calde
îşi fac drum pe obrazul brăzdat
de bucurii, de tristeţi… de viaţă.
– Ai grijă de această mică lume,
Dă-le copii sănătoşi şi zile liniştite, Doamne!
Îi tremură mâinile şi se concentrează
să poată număra pastilele de fiecare zi,
însoţitoare credincioase care ajută
viaţa ei în singurătate şi pace.
cartea intitulata „CAMMINO DECISA” – Poesie di una Rumena in Italia poate fi cumpărată de pe site-ul „ilmiolibro.it”.
IL VINO*
Ho chiuso dentro di me
Vivaci figli dei raggi di sole,
Mischiati a gocce di rugiada,
Raccolte con cura all’alba
Delle stupende giornate
D’inizio d’autunno!
Assaggiami a piccoli sorsi
Pensando ai sensi vellutati…
Chiudi gli occhi e annusami,
Immaginandoti un bacio sensuale
Mai concesso…
(*poezie premiată)
