in

Propunerea unui senator PP-DD: toată lumea, inclusiv vânzătoarele de zarzavaturi din piețe, să folosească doar carduri bancare

Parlamentarii români nu au dovedit niciodată o eficiență prea mare în a iniția legi. O dovedesc clar statisticile – trei sferturi din actele normative adoptate de parlament în mandatul precedent au fost ordonanțe de urgență, iar tradiția s-a păstrat și în actuala legislatură.

Senatorul Constantin Popa vrea ca toată lumea, inclusiv vânzătoarele de zarzavaturi din piețe, să folosească doar carduri bancare. Senatorul a inclus ideea într-un proiect legislativ pe care îl va depune la Parlament. Conform proiectului întocmit de senatorul Popa, toate magazinele sau micii producători trebuie să dețină cititoare de card, prin intermediul cărora să înregistreze toate plățile.

Alesul spune că în acest fel se va reduce simțitor evaziunea fiscală, se va elimina șpaga și vor fi reduse vânzările ilegale de droguri și țigări. “Este atât de simplu să reducem evaziunea fiscală sau șpaga. Banca urmărește absolut toate tranzacțiile pe care le face omul sau firma cu banii. Nu se va putea da șpagă, căci ești urmărit la leuț, iar autoritățile te vor întreba ce ai făcut cu banii. Cred că nu este o problemă ca fiecare vânzător, să aibă un aparat de citit carduri. E cât un telefon mobil”, spune Popa, citat de libertatea. ro.

Senatorul crede că astfel și vânzările ilegale de droguri sau de țigări vor fi reduse întrucât, spune el, cei care se ocupă cu așa ceva nu vând decât pentru bani cash.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ambasadoarea Dana Constantinescu, convinsă că Italia va sprijini aderarea României la spațiul Schengen

Roma, cere salariile restante, patronul îl înjunghie