Violeta a fost abandonată de părinți la naștere, apoi a dus o viață de infern până la 18 ani, când a ieșit de la orfelinat. S-a trezit în stradă, cu bani doar pentru o pâine, fără casă, familie sau un loc de muncă. De atunci au trecut 12 ani.
În prezent trăiește la Roma, a scris o carte despre viața ei, e actriță și a început o carieră de regizor. Talentul ei a fost apreciat și au început să apară și premiile. Vrea să fie un exemplu pentru copiii părăsiți care nu mai cred în viitorul lor.
Violeta Bîrlă are 30 de ani. A acceptat cu mare plăcere să vorbească despre viața ei. Un parcurs demn de un subiect film. O persoană deosebit de plăcută, senină, dotată printre multe calități, cu harul povestirii…
La nici o lună de la naștere a fost abandonată de părinți. A ajuns la orfelinat la Focșani. Apoi, după 3 ani, tatăl, cuprins de remușcări, o ia în noua sa familie. Acolo cunoaște iadul, pentru că atât tatăl, cât și o soră vitregă o băteau și o umileau zi de zi.
Se întoarce din nou la orfelinat, în perioada ceaușistă, atunci când „mâncarea nu avea culoare, pentru că ne dădeau doar gris fiert cu puțin lapte”. „N-am cunoscut dragostea părintească sau afecțiunea vreunei rude. La trei ani, tatăl meu a venit să mă ia acasă, cică îi era rușine că își abandonase copilul. Dar viața mea nu s-a îmbunătățit, din contra, a devenit și mai cumplită.”
„Toți mă băteau, mai puțin mama mea vitregă. Tatăl meu se recăsătorise. Dar odată cu noua căsnicie a moștenit și trei copii. Doi, cei mai mari, au plecat, dar am rămas cu fata cea mai mică, de 14 ani, care mi-a făcut viața un infern. Tatăl meu era aspru, rece și urla mereu, uneori fără motiv. Sora mea vitregă abia aștepta să rămânem singure să mă chinuie. Eram o greutate pentru ea, o muncă în plus, pentru că trebuia să aibă grijă de mine, să-mi dea să mănânc, să mă schimbe. Dar ea mă bătea…” ne-a povestit Violeta.
„Când te trezești în stradă, singura posibilitate e să te prostituezi..eu nu am vrut să fac așa ceva și am strâns din dinți, am îndurat foamea”
S-a reîntors la orfelinat, iar la 18 ani a trebuit să-l părăsească. S-a trezit în stradă, singură, fără bani și un loc unde să meargă. „Când am ieșit din orfelinat aveam 40.000 de lei. O pâine costa 5000 de lei. Am luat un bilet de autobuz până la casa tatălui, pe care am dat 20.000 lei. Dar mi-am dat seama că nu aveam ce căuta acolo. Am cumpărat un ziar, Monitorul de Vrancea, pentru a găsi o gazdă sau un loc de muncă. Dar nu mă gândeam că trebuie să plătesc înainte dacă doream o cameră de închiriat…
…mi-am cumpărat niște covrigi… mi-era foame. Seara se apropia și eu nu știam încotro s-o iau.” a continuat Violeta povestea sa.
Si-a găsit un loc de muncă și încet, încet a început să creadă că „mai are un rost în lume”. „Tare aș vrea să se înțeleagă un aspect din viața celor care ies din orfelinate, mai ales a fetelor. Când te trezești în stradă, ca mine, singura posibilitate imediată de a face bani e să te prostituezi. Chiar și pe o pâine sau un sandwich. Eu nu am vrut să fac așa ceva și am strâns din dinți, am îndurat foamea.”
„Iată că în final viața m-a premiat. Am găsit un loc de muncă, mi-am vândut singura avere pe care o aveam, un lănțișor de aur primit de la o familie din Belgia unde fusese trimisă într-o vacanță și chiar dacă pentru două luni nu aveam bani de mâncare, am îndurat. După doi ani puteam să mă întrețin onorabil. Crescusem profesional și salariul era destul de bun.”
„Vreau să fiu un exemplu pentru toți copiii orfani care nu mai au vise”
În ciuda greutăților, un singur vis nu l-a abandonat: să devină actriță: „De la 7 ani mi se pusese în minte să mă fac actriță. I-am spus și tatălui meu, iar el m-a bătut și mi-a zis să-mi iasă din cap așa ceva, pentru că el nu și-ar fi dorit să devin un clovn, ci să devin „doctoriță”. O spunea el, care nu m-a educat, nu mi-a dat dragoste și grijă părintească. Eu mi-am păstrat însă visul, iar când am ajuns la Roma, mi l-am putut realiza.”
Violeta a ajuns la Roma, s-a înscris la cursurile de actorie de la Accademia del Cinema, pe care a absolvit-o, într-o grupă de 22 de studenți aleși din 1600 de candidați. A mai făcut cursuri de actorie la „Clesis Arte – La scuola din Carlo Merlo” și „Accademia della Comunicazione e dello Spettacolo di Stefano Jurgens”. A interpretat roluri principale în piese de Moliere, Shakespeare iar în ultimul an a lucrat la un proiect de regie.
„Ar fi de povestit o zi întreagă despre cum am intrat la Cinecitta, cum au fost examenele și ce viață am trăit în acea perioadă. Apoi rolurile pe care le-am interpretat. Totul e scris în cartea mea „Nel nome del cuore” care a ieșit la Editura „Edizioni Si” și care va avea prezentarea în perioada imediat următoare.”
În luna octombrie a fost premiată și în România, de către regizorul Cornel Diaconu, președintele asociației „ProFamilia”, la Festivalul internațional al Filmului Ecologist care a avut loc la Băile Felix, unde a ajuns cu sprijinul Asociației Românilor din Italia. „Mă așteptam la toate dar mai puțin că voi fi premiată și în România. Un alt vis care mi s-a îndeplinit.”
Andi Rădiu
