in

Ministrul Cristian David, întrevedere cu omologul din Franța. ”Am preluat modelul francez pentru diaspora”

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut astazi, 11 octombrie 2013, o întrevedere cu Hélène Conway Mouret , ministru delegat pentru francezii din afara granițelor.

Cei doi demnitari au discutat despre structurile care coordonează problematica cetățenilor celor două state care au ales să trăiască în afara granițelor și au convenit asupra lansării unui parteneriat care să permită transferul de bune practici în domeniul de referință. Au fost abordate , de asemenea, subiecte politice aflate pe agenda bilaterală, precum și teme privind politicile destinate comunităților românești, respectiv franceze din străinătate.

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a accentuat relațiile istorice dintre cele două state, fundamentate pe legăturile culturale și de limbă, arătând, în context, că Guvernul României a preluat modelul francez pentru gestionarea portofoliului privind relația cu românii de pretutindeni.

Referitor la procesul de vot pentru comunitățile situate în afara granițelor, interlocutorii au avut un schimb de opinii privind utilizarea votului prin corespondență și a votului electronic. Hélène Conway Mouret a precizat că, din experiența statului francez, votul prin corespondență este deja depășit, iar înlocuirea acestuia cu cel electronic a stabilizat numărul participanților francezi la procesul electoral, care, în ultimii ani, se afla în continuă scădere .

În privința aderării la Spațiul Schengen, oficialul român și-a exprimat nedumerirea față de ultimele evoluții și a afirmat că Guvernul României are încredere că poziția Franței, pe acest subiect, va fi una constructivă.

În legătură cu incluziunea socială a cetățenilor români aparținând minorității roma, Cristian David și-a exprimat preocuparea față de consecințele înregistrate ca urmare a lansării acestui subiect în spațiul public și a insistat asupra necesității continuării și dezvoltării măsurilor comune pentru ameliorarea situației existente.

Cei doi miniștri au convenit că este necesară aprofundarea cooperării în domeniu, prin identificarea unor proiecte concrete pentru o mai buna integrare a comunităților ambelor state în țările de adopție.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Extorcați de bani la Consulatul Republicii Moldova din Bologna, reportaj Gazeta Basarabiei

Primul român ales în Bundestag: “Voi apăra interesele diasporei române”