Patru imigranți din zece consideră că nu mai pot rămâne în Italia și că vor trebui să întreprindă un nou parcurs migratoriu către alte țări europene sau să se reîntoarcă în țările de origine.
Este efectul lungii crize economice care afectează în mod dramatic întreaga lume a muncii, dar care afectează și mai grav lucrătorii imigranți, în mare parte necalificați, și tot mai îngrijorați că-și vor pierde sau că nu-și vor mai găsi un loc de muncă.
Acesta este unul dintre rezultatele unui studiu efectuat de Asociația Bruno Trentin-Isf-Ires de la Cigl asupra unui eșantion de peste o mie de imigranți care provin din diferite zone ale lumii, în 10 regiuni din nordul, centrul și sudul Italiei.
Germania, noua destinație de muncă a românilor din Italia
Studiul se numește “Calitatea muncii și impactul crizei în rândul lucrătorilor imigranți”. Tabloul care reiese din studiu, cât și din datele Istat – se citește într-o notă -, descrie încă o dată o muncă imigrată necalificată, în care nu există aproape niciodată avansare în carieră și care rămâne puternic limitată în sectoarele cu valoare adăugată mică.
Criza a lovit ocuparea, retribuțiile și condițiile de muncă, și efectul este că orarul de muncă se mărește, dar se diminuează zilele de muncă înregistrate, se amplifică munca la negru, formele de fals part-time și de falsă muncă autonomă.
Dar în special cresc temerile, și cea de a pierde sau de a nu mai găsi un loc de muncă se întâlnește la aproape toți imigranții. Munca, pe lângă faptul că garantează un venit și o viață demnă este condiția fără de care nu este posibilă șederea regulară în Italia.
Astfel lucrătorii sunt mai șantajabili și condițiile de muncă, deja foarte problematice, devin și mai chinuitoare. Cei care trăiesc în Italia de mai mulți ani (majoritatea imigranț ilor), nu par să fi reușit să depășească dinamicile discriminatorii ale pieței locale de muncă.
Nu este o întâmplare, deci, dacă 4 imigranți din 10 cred că vor trebui să întreprindă un nou parcurs migratoriu care ar avea efecte nu numai asupra necesităților imigranților înșiși, ci și asupra sistemului țării.
Imigranții produc peste 10% din PIB-ul italian, contribuie la susținerea sistemului de protecție socială și oferă o compensare demografică. Pe lângă aceasta, există un risc de sărăcire profesională, având în vedere că persoanele cele mai motivate să plece sunt cele mai tinere și mai instruite.
