Actorul Bogdan Stanoevici, fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni și candidat la Președinția României, a fost testat pozitiv cu coronavirus și este internat la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală. Starea sa este gravă, acesta fiind intubat în momentul de față.
”Bogdan Stanoevici se află la ATI, intubat, la Spitalul Sfântul Pantelimon. Ieri a fost intubat, se simțea rău de mai bine de două săptămâni și acum, se afla în stare destul de gravă, dar medicii fac tot ceea ce le sta în putință pentru a-l vindeca”, au declarat surse pentru gândul.ro.
La începutul lunii noiembrie, Bogdan Stanoevici declara că nu poartă mască de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus pentru că este ”sănătos”. A mai menționat, în același timp, că și-a făcut – lunar – testul anti-COVID, iar toate au ieșit negative. Însă, a mai precizat fostul candidat la Președinția României, atunci când a fost obligat să poarte masca, în anumite situații, nu s-a opus și s-a conformat regulilor.
”Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, a susţinut Stanoevici, potrivit agerpres.ro.