in

Român arestat la Olbia, acuzat că a păcălit o italiancă cu 30.000 de euro, promițându-i că o va scăpa de deochi

Un român s-a dat drept prezicător și a asigurat-o pe o femeie din orașul italian Olbia că o va scăpa de deochi dacă îi plătește suma de 30.000 de euro. În urma înșelătoriei, bărbatul a fost reținut, plasat în arest la domiciliu. Românul va afla în curând dacă va ajunge în spatele gratiilor, femeia acuzându-l nu doar de înșelăciune, ci și agresiune sexuală.

Femeia a povestit că l-a cunoscut pe bărbat la locul de muncă, unde acesta s-a prezentat sub un nume fals și a mărturisit că este prezicător. Ba mai mult, a asigurat-o pe acesta că o poate scăpa de deochi în urma unei sume substanțiale, scrie OlbiaNotizie, citată de observatornews.ro.

De-a lungul timpului, femeia i-a plătit bărbatului sume de bani totalizând 30.000 de euro. Aceasta îl acuză pe cetățeanul român că, cu prilejul uneia dintre întâlniri, acesta ar fi agresat-o sexual. Judecătorii urmează să decidă dacă bărbatul va rămâne, în continuare, în arest la domiciliu sau va ajunge în spatele gratiilor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nebunie la Milano, o româncă și-a înjunghiat soțul, ea a ajuns la pușcărie, el la spital în stare gravă

Unui medic italian i-a fost acordată cetățenia română, ceremonie oficiată de Ambasadorul României la Roma, George Bologan