in

Maia Sandu a anunțat pe cine susține la alegerile parlamentare din România: ”Noi susținem PNL”

Maia Sandu a îndemnat locuitorii Republicii Moldova care dețin cetățenia României să participe activ la alegerile parlamentare din țara vecină. Aceasta a precizat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pe care îl va mai conduce timp de câteva săptămâni face parte din aceeași familie europeană cu Partidul Național Liberal (PNL) din România și, respectiv, își manifestă susținerea pentru această formațiune.

În cadrul conferinței de presă din 30 noiembrie, Maia Sandu a precizat că va rămâne în funcția de președintă a PAS timp de încă câteva săptămâni și își va suspenda statutul de membru de partid după învestirea sa în calitate de președintă a țării, pe 24 decembrie. Ea a îndemnat alegătorii din Republica Moldova care dețin cetățenia României să se prezinte la secțiile de votare, dar să nu uite de respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii pandemiei de coronavirus.

„Într-adevăr, în Republica Moldova locuiesc mulți cetățeni care au cetățenia României. Îndemnul meu este să meargă la vot, să se protejeze, să poarte mască și să respecte regulile, dar să meargă la vot. Timp de câteva săptămâni mai sunt președinta PAS, iar PAS face parte din aceeași familie europeană cu PNL și în mod firesc, noi susținem PNL în aceste alegeri”, a declarat Maia Sandu.

Lidera PAS a fost întrebată de jurnaliști ce părere are despre faptul că fostului președinte al României, Traian Băsescu, i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova.

„Din câte țin minte, există o decizie finală la CSJ pe dosarul înaintat de Băsescu împotriva lui Igor Dodon. Respectiv, domnul Băsescu ar trebui să reia procedura și să depună actele de la început, pentru a-i fi redată cetățenia”, a declarat Maia Sandu.

Alegerile parlamentare din România vor avea loc pe 5 și 6 decembrie. Pe teritoriul Moldovei vor fi deschise 30 de secții de votare, inclusiv 7 la Chișinău. Acestea vor fi deschise de la ora 7:00 la 21:00, însă dacă numărul alegătorilor va fi prea mare, programul ar putea fi prelungit.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
italia sarbatori1

Italia: Deplasările între regiuni vor fi interzise în perioada sărbătorilor. Alte restricţii urmează să fie anunţate

Ce spun românii din diaspora despre viitorii parlamentari: ”Mi-ar plăcea să văd oameni de acțiune”