in

Iohannis: „Este o imensă TRAGEDIE ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ. Condoleanţe familiilor îndurerate!”

Accidentul „groaznic” de la Piatra Neamţ a arătat, încă o dată, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România, a declarat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ. Tocmai vin din biserică, unde cu toţii ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun: condoleanţe familiilor îndurerate, iar celor care au supravieţuit, însănătoşire grabnică. Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu pentru a evita în viitor situaţii similare şi, evident, acest accident groaznic ne-a arătat încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a afirmat Iohannis, la Sibiu.

Şeful statului a menţionat că echipele au început verificarea cauzelor acestui incendiu, adăugând că trebuie trase învăţăminte pentru a preveni astfel de accidente.

Tragedie uriașă la Piatra Neamț, incendiu devastator la secția de terapie intensivă la spitalul județean, 10 morți și mai mulți răniți, medicul de gardă cu arsuri grave

Întrebat dacă s-ar putea repeta o astfel de tragedie, Iohannis a spus: „Doamne fereşte! Dar cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat ce se află mersul lucrurilor şi e clar că trebuie trase învăţămintele de aici pentru a preveni astfel de accidente în alte părţi”.

„Din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încercare extraordinară şi, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcţionează aşa cum trebuie, pentru a preveni incidente similare”, a adăugat preşedintele Iohannis.

În incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie uriașă la Piatra Neamț, incendiu devastator la secția de terapie intensivă la spitalul județean, 10 morți și mai mulți răniți, medicul de gardă cu arsuri grave

Tragedia din Piatra Neamț: Papa Francisc se roagă pentru victimele incendiului produs la spitalul județean