in

S-a spânzurat în închisoare la Terni, mai avea zece luni de pedeapsă

Nu a putut să aștepte finalul pedepsei. În zece luni ar fi ieșit din închisoarea din Terni după ce ar fi ispășit o condamnare pentru jaf, dar a decis să încheie socotelile cu viața. Pentru a se omorî a luat cordonul de la halat și l-a legat de gratii și de gât. Nici măcar un plânset nu a atras atenția agenților penitenciarului, care au intervenit când inima bărbatului, un român de 32 de ani, se oprise deja.

Tentativele de reanimare ale sanitarilor din penitenciar și apoi ale medicilor de la 118 au fost inutile. La momentul tragediei ceilalți deținuți cinau. Un agent al poliției penitenciare a fost cel care și-a dat seama de ceea ce se întâmpla în una dintre celule. “Nu a arătat niciodată semnul unor neajunsuri – comentează comandantul, Fabbio Gallo – era un tip foarte liniștit, rezervat și tăcut”.

S-a spânzurat în închisoarea din Vibo Valencia

La închisoarea din Terni aceasta este a doua sinucidere în numai câteva luni. La finele lui ianuarie și-a luat viața un marocan de 56 de ani. Și acesta s-a spânzurat cu cordonul halatului, și de acea dată ajutoarele au fost inutile. În șase luni 27 de deținuți și-au luat viața în penitenciarele italiene. Potrivit unei note a Sappe, sindicatul poliției penitenciare, “deținutul în aparență rezulta a fi unul dintre cei mai liniștiți”. Sunt în curs cercetări pentru determinarea motivelor suicidului.

Sindicatul Ugl, prin intermediul vice-secretarului regional, Francesco Petrelli, exprimă “condoleanțe și solidaritate rudelor deținutului. Singurătatea și neajunsurile – spune Petrelli – repropun în mod dramatic tragicul situației de a fi închis. Sunt necesare măsuri alternative pentru reinserare, teritorialitate a pedepsei și convenții europene care să permită ispășirea pedepsei în propria țară”.

N-au găsit nimic de lucru, au ales sinuciderea

A rămas şomeră, s-a spânzurat la 40 de ani

Spânzurat într-un parc din Roma

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atacul din Il Giornale, Corina Crețu protestează de la Bruxelles: „Românii nu sunt infractori”

O româncă a câştigat premiul de popularitate la Miss Models International 2013