in

Calderoli despre ministra Kyenge: ”Seamănă cu un urangutan”

Furtună pentru cuvintele fostului ministru pentru Simplificare Normativă care de pe scena sărbătorii celor de la Lega Nord o jignit-o pe titulara de la Ministerul Integrării. Condamnare unanimă de pe rețelele de socializare. Furia lui Letta: ”Este inacceptabil”. Pd îi cere demisia. ”Solidaritate deplină” din partea Pdl.

Treviglio (Bg), 14 luuglio 2013 – Nou atac al Lega Nord la adresa ministrului pentru Integrare, Cècile Kyenge. ”Când o văd, îmi vine să mă gândesc la un urangutan”, a spus Roberto Calderoli, vicepreședintele Senatului și fost ministru pentru Simplificare Normativă, de pe scena sărbătorii Lega Nord din Treviglio (Bergamo). Cuvintele dure au fost pronunțate în fața unui public de 1.500 de persoane și sosesc la două zile distanță de la vizita ministrului Integrării la Bergamo: pe cerul orașului survola un avion cu inscripția ”Stop clandestinilor”.


Ca și cum nu era de ajuns Calderoli a adăugat că ar prefera ca Cècile Kyenge să fie ministru în țara ei: ”Și ea îi face să viseze la America pe clandestinii care vin aici”. Polemică inevitabilă pentru noua ieșire a Lega Nord care explodează, în special, pe rețelele de socializare. Un cor de condamnări ce îl are în primele rânduri pe Enrico Letta care prin intermediul unei postări pe Twitter o încurajează pe Kyenge să continue: ”Mergi mai departe cu munca ta, Cècile! Suntem cu tine.

Noi insulte leghiste contra ministrului Integrării, Cecile Kyenge. “Întoarce-te în Congo, tâmpito”

Cuvintele lui Calderoli sunt inacceptabile dincolo de orice limită”. Pd cere demisia vicepreședintelui Senatului, în timp ce Pdl își arată ”deplina solidaritate și puternica apropiere” față de ministrul Kyenge. Replica celei direct interesate, oricum, nu întârzie să apară: ”Ascultând aceste cuvinte simt amărăciune – spune Cècile Kyenge -. Trebuie să folosim propria vizibilitate pentru a transmite mesaje constructive. Cei din instituții sau cei care sunt lideri politici, trebuie să încerce să-și utilizeze propria poziție pentru a face o opoziție, pentru a se confrunta și dialoga. Să salutăm criticile constructive, cu condiția să fie bazate pe fapte, pe conținuturi, nu pe ofense”.

Privind demisia crută de democrați Kyenge precizează la Adnkronos că nu-i revine ei sarcina de a lua decizii privind funcția exponentului de la Carroccio și invită Lega să înceapă o reflecție internă privind ”tipul de mesaje pe care intenționează să le transmită în exterior”. ”O inițiativă politică – explică Kyenge – poate să nici nu fie împărtășită, dar limbajul este foarte, foarte important. Ca întotdeauna merg dincolo de persoana mea. Aici este vorba de o țară care trebuie să regăsească limbajul politic consonant, bazat în mod exclusiv pe o confruntare pe conținuturi și cu siguranță nu pe ofense”.

Reprezentantă Lega Nord: „N-o violează nimeni pe Kyenge?”

”Toți avem responsabilitatea ca Italia să vorbească și să transmită un limbaj curat și transparent și, în special, fără violență, avertizează ministrul, care cere tuturor un efort de comunicare: ”Trebuie să facem o reflecție generală privind comunicarea celor care dețin o funcție la nivel instituțional și fac politică”.

Intervievat de Radio Capital, Calderoli încearcă o justificare fără a cere scuze: ”Au fost niște vorbe, niște vorbe în termeni de simpatie. Nimic în mod special contra ci numai legat de impresiile mele”. Simpatie să spui că o femeie seamănă cu un urangutan? ”Nu am «comparat-o» – răspunde – am spus că, chiar dacă nu mi se pare, are trăsături în acel sens…”. De altfel, explică, ”încă este puțin față de ce mi s-a spus în trecut …”.

Forza Nuova: „Kyenge, întoarce-te în Congo”

Cererii de demisie din funcția de vicepreședinte a Senatului a lui Calderoli lansată pe Facebook de Nicola Zingaretti (Pd) (”Ce mâhnire”, comentează) îi urmează afirmațiile lui Gugliemo Epifani: ”Ce a spus Calderoli te lasă fără cuvinte și nu ar trebui nici măcar gândit. Deschide o problemă care trebuie discutată în mod oportun. Cu toți democrații și cu toți italienii sunt alături de Cècile”.

Anna Finocchiaro a precizat că ”mâine Pd în plen la Palatul Madama va cere socoteală lui Calderoli pentru afirmațiile sale. Între timp sper să găsească demnitatea de a explica și de a-i cere scuze ministrului Kyenge”. Expresiile de solidaritate față de ministrul Kyenge se revarsă una după alta. De la Calderoli ”cuvinte vulgare și necivilizate, nedemne pentru instituții”, a scris pe Twitter președinta Camerei, Laura Boldrini.

Ofense inacceptabile într-o țară care se vrea modernă, democrată și civilizată”, a specificat președintele Senatului, Pietro Grasso. Vicepremierul Angelino Alfano, din partea sa, a telefonat ministrului Kyenge pentru a-și exprima ”deplina solidaritate și puternica apropiere, din partea colegilor de guvern de la Pdl și a întregului partid, pentru cuvintele injurioase primite. Nici o diferență politică nici de opinie nu pot justifica vreodată ceea ce s-a întâmplat”.

Lega Nord atacă: „Să eliminăm ministerul Integrării”

”Calderoli a depășit de data aceasta orice limită, să ceară scuze”, a spus Michaela Biancofiore (Pdl), subsecretar la Funcție publică cu delegare pentru Sport care, însă, nu este de acord cu cererea de demisie a leghistului. ”Lege numită a fi o porcărie, apoi tricou cu insulte antiislam, acum cuvintele rușinoase la adresa lui Kyenge. Calderoli nu poate fi conducător al Parlamentului” potrivit liderului Sel, Nichi Vendola.

”Cu insultele sale adresate lui Kyenge, mortifică Italia”, a subliniat președintele Verzilor, Angelo Bonelli. Potrivit lui Matteo Salvini de la Lega, Kyenge și Boldrini ”sunt politicieni periculoși însă trebuie combătute și oprite cu idei, nu cu jigniri”. Kyenge primește și solidaritatea Uniunii Comunităților Evreiești Italiene. Președintele Renzo Gattegna a vorbit despre ”jignire adusă instituțiilor și întregii societăți italiene”: ”În fața unor asemenea fraze nu există posibile înțelegeri greșite. Numai un sentiment de profund neajuns și rușine pentru cel care le-a pronunțat”.

Contestare la Bergamo.

Joi 11 iulie, ministrul pentru Integrare Cècile Kyenge a fost contestată la sosirea sa la Universitatea S. Agostino din Bergamo Alta. O duzină de membri Lega Nord au expus o pancartă cu inscripția ”Tony ministru, Kyenge aceeași poveste”, referindu-se la consilierul Local Tony Iwobi, membru Lega Nord de origine nigeriană. Cei de la Lega Nord au încercat să vorbească cu ministrul fără a reuși: au explicat că doresc să-și ilustreze propriile poziții privind ius soli și în favoarea infracțiunii de clandestinitate. Zona a fost și survolată de un avion care trăgea o fâșie de pânză pe care scria ”Stop clandestinilor – Lega Nord”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Am prezentat România şi frumuseţile patriei noastre”, Ştefan Stănăşel şi echipa CNCRI la un miting internaţional antirasist

Trebuie să muncim 25 de ani pentru un apartament cu 4 camere