Sorin Cehan
Am fost de curând în România și așa cum se întâmplă și cu oamenii pe care îi vezi rar, așteptam să văd schimbările. M-am pomenit însă într-o atmosferă de anii ’90, când de-abia ieșisem de sub comunism. După construirea ssmd (societatea socialistă multilateral dezvoltată), urma să construim capitalismul. Dacă prin anii 2001-2002 capitalismul postrevoluționar românesc ajunsese la apogeu, acum parcă totul s-a prăbușit.
Capitalismul din 2013, la peste 20 de ani de la revoluție, înseamnă monopolul unor baroni locali sau rude / prieteni / complici cu aceștia, pe afacerile locale din comerț, alimentație, turism, construcții, etc. Mulți au avut legături cu fosta securitate, dar nu este o regulă. Definiția „capitalism de cumetrie” dată de Ion Iliescu exprimă destul de bine legăturile dintre membrii noii clase de întreprinzători din România.
La comparația cu orice țară occidentală, ieșim în pierdere, la curățenie, infrastructură, servicii, salarii. La prețuri nu, stăm la fel de bine, de multe ori mai bine decât alte țări cu cetățeni mult mai bogați. Cu ochiul simplu al călătorului, capitalismul românesc se vede foarte clar. E o spoială prin centrele orașelor, cu tot felul de reclame, însă cum ai făcut doi pași și ieși din centru, dai de un peisaj de război, clădiri dezafectate, străzi rupte, gunoaie menajere și multe gunoaie umane. Duci instinctiv mâna la buzunar și îți calculezi unghiul de fugă, în caz că ești atacat.
România arată mai prost decât acum 10 ani și poate mai prost și decât acum 20 de ani, de când a început construirea haotică, contra bunului simț urbanistic, în disprețul respectului pentru mediu. Dacă baronimea locală și lanțurile multinaționale au pus stăpânire pe comerțul de supermarket, cu prețuri mai mari decât în cele mai scumpe supermarketuri occidentale, sărăcimea a rămas tot la gherete.
„Privatizații” de după ’90, care își deschideau un chioșc la parterul blocului, cu pantofi turcești de carton, gumă, cola și țigări, visând la spații comerciale mai mari, sunt tot acolo, ba chiar s-au înmulțit, dând străzilor un aspect de „souk” arăbesc, însă mult mai murdar. Să fii nebun să ceri reguli de igienă, să invoci drepturile consumatorului, să ceri transparență la calitate și prețuri. Spui mulțumesc dacă ieși nebătut dintr-o asemenea baracă intitulată pompos „shop” sau „boutique”.
Miroase urât și arată rău capitalismul românesc. Iar vina trebuie căutată în curtea autorităților și a politicii, care au creat bazele polarizării societății. „Patronii” de gherete sunt contemporani cu mari rechini îmbogățiți prin fraudă și clientelism politic. Este mult mai greu decât în 1990 să faci ceva în România. Soarta capitalismului românesc apare pecetluită.
Am circulat în România și cu taxiul. Toți taximetriștii cu care am circulat aveau șlapi în picioare. Codul rutier interzice șofatul în șlapi, cu atât mai mult această bună regulă de siguranță a circulației ar trebui respectată în transportul public. Nu mai contează că ascultă manele și fumează, că modifică aparatele de taxat sau nu le pun deloc, că n-au niciodată rest sau dau dovadă de bădărănie. O parabolă pentru Capitalismul românesc, care de la pantofii turcești a ajuns acum la șlapi. Încă un pas și suntem desculți.
